Mîngîind ameninţător
Fisură în dodecaedrul zorilor, noaptea
şi-a ratat din nou întunericul absolut;
silabiseşti
pe buzele răsfrînte ale nimicului
începutul şaradei oedipiene.
Gălăgios patetism al duratei
Prezentîndu-se în impostură de dar divin,
însă rănile somnului rămîn deschise,
iar din tavan atîrnă zdrenţe de întuneric
mîngîind ameninţător
creştetul lucrurilor.
Bătrînul Plinius
La ieşirea din somn lumina zilei surprinsă
e o pisică lingînd lapte de latină în pagina
manualului uitat de fiu pe masă deschis
la textul cu moartea bătrînului Plinius - tînărul
relatează cu severă tristeţe mînia Vezuviului
şi sfîrşitul tatălui înecat cu înghiţituri de cer
negru:
«habitus corporis quiescenti quam defuncto
similior»
iar peste «defuncto» mîna fiului a notat
cu un creion ca şi invizibil cuvîntul «mort»
fixînd centrul traducerii - reper salvator
pentru ziua examenului cînd improvizaţia
ar putea să îi joace urîte feste - de pildă
un demon repetent şi răutăcios să-l îndemne
să afirme nu că bătrînul intrase în moarte cu
aerul că doormea
ci că dormea semănînd mai degrabă cu un om
mort.
Sînt zile confuze cînd nici premiantul clasei
nu ştie traducerea corectă:
dacă intri sau ieşi din somn...
Corzi
...iar deschizînd burta protonului vei vedea
palide filamente ce vibrează la adierea
vidului conţinut în cochilia vidului - corzi
pieptănîndu-şi pe zece dimensiuni rezonanţa în
spaţiu
într-o muzică resorbită ca o naştere ce se
răzgîndeşte
şi se decide să-şi trimită bastarzii în vînt solar
spre implozia
invizibilului întors în sine ca o mănuşă - corzi
de pe care se descojeşte culoarea timpului
plecat în continuă
