New-York, 20 dec. 1978. Metroul new-yorkez murdar, contestatar. Lume săracă, negri mulţi şi obraznici. Contrastul dintre Fifth Avenue şi Broadway, singura stradă care o ia razna, celelalte fiind drepte, ca trase cu rigla.

La numărul 97 intru la Army Navy Store, mai mult să văd decât să cumpăr. Vânzătorii, negri, dansează pe loc şi când sunt ocupaţi cu clienţii şi când nu au ce face, în aşteptare... Cumpăr totuşi ceva de piele ca un ilic, o vestă, pe care scrie pe un petec roşu de mătase scămoşată VICTORY. Voi purta mai tot timpul vesta asta fiind frig, umezeală. La Londra, la întoarcere, nu ştiu cum, am uitat-o unde am stat. Supărare superstiţioasă, fiind rău la pierdere. Karin însă, care pune întotdeauna înainte binele, fiind mai generoasă decât mine, mă asigură că asta poartă noroc. Nu mai ştiu dacă...

Ies pe Broadway pe strada întortocheată bătută de vântul puternic suflând dinspre Atlantic şi care poartă la vale rostogolindu-se cutii goale de tinichea, ziarele, revistele aruncate pe jos...

Cred că pe Broadway, într-un colţ mai la adăpost, am întâlnit negrul care mi-a cerut un dolar... Arăta ca un figurant scăpat de la un film - costumul deschis la culoare cu reverele tivite cu o catifea aurie, joben negru, ghete albe. Când l-am refuzat, neavând la mine decât nişte tichete bune de cumpărături imediate, m-a arătat cu degetul şi a strigat la mine scrimpi, zgârciobule. De atunci folosesc expresia chiar şi în România în mediile presupus culte, încălcând orice idee de drepturi de autor.

Luptându-mă cu vântul, ajung cu chiu cu vai în fine pe Fifth Avenue, în centru, inima Cetăţii, artera marilor bijutieri cu vitrine scăpărătoare şi unde siluete de inşi cu pălării largi, negre, ţinute pe cap cu amândouă mâinile, să nu le ia vântul, cu perciuni, cu anterie lungi de tot se zbat în curentul de aer mai violent parcă. Aflu că ştiinţa ş