O universitate de mult apusă

Vinerea seara, de două ori pe lună, între 1932 şi 1938, Mircea Eliade a înţeles şi a profitat mai mult decât colegii lui de generaţie că "...o adevărată, autentică universitate în zilele noastre se întinde mult dincolo de sălile de cursuri: ziarul, estrada, Radioul, toate acestea fac parte, astăzi, din Studium Generale". 50 de conferinţe radiofonice, o fructuoasă colaborare dintre Editurile Humanitas şi Casa Radio, este primul pas (în prefaţă Andrei Dimitriu îşi manifestă dorinţa de a continua proiectul cu cele 16 conferinţe nepublicate în volumul de faţă) prin care se aduce la cunoştinţa publicului o latură mai puţin cunoscută a tânărului Eliade. Cea mai mare parte a textelor nu sunt inedite căci au fost publicate în cunoscutele volume de eseuri - India, Oceanografie, Insula lui Euthanasius - în consecinţă, poate că ar fi fost o idee mai bună să fi apărut pe casetă ori compact disc, în lectura autorului.

În faţa microfonului Societăţii Române de Radiodifuziune (S.R.R.), prin 1935, Mircea Eliade observa că oamenii se ocupă prea puţin cu aspectele fundamentale ale vieţii: "Este ciudat cât de puţin se interesează oamenii de lucrurile esenţiale..." Această mărturisire, în care se simte pulsul febrilităţii întregii generaţii din care făcea parte şi al cărei "şef" era considerat, are rolul de a stabili, în mod indirect, liniile generale, intenţiile care-i vor jalona întreaga activitate ştiinţifică şi literară.

Când nu vorbeşte despre India sau mari personalităţi culturale, tema predilectă a meditaţiilor sale este timpul. Era şi normal să fie aşa în contextul anilor de atunci, cu toate că, dacă ne gândim bine, utilitatea unui astfel de demers spiritual ar fi lesne de observat şi astăzi. Trei decenii mai târziu, prin 1965, îşi amintea de această perioadă: "eram obsedat de teama că generaţia noastră, singura generaţie