Ultimul nou venit care vrea să facă afaceri în România îţi povesteşte, în particular, ce înseamnă corupţia de la noi. Tot în discuţii particulare, oameni de afaceri locali ţi se plîng cu lacrimi cît pruna că sînt jecmăniţi de statul corupt.
Dacă îl întrebi pe noul venit cine sînt corupţii cu care a avut de-a face, te priveşte uimit - el a venit să facă afaceri, nu dreptate în România!
Autohtonul, logoreic cît timp îţi spune generalităţi, amuţeşte şi el cînd îl întrebi cine anume îl jecmăneşte. Se uită în sus şi, după ce îţi dă această indicaţie de altitudine a corupţiei, schimbă subiectul.
Ce înţeleg eu de aici e că omul de afaceri, străin sau local, vrea să-şi scoată paguba pentru şpăgile şi atenţiile pe care le oferă. El are uşi deschise acolo unde trebuie şi nu e nebun să se strice cu cei pe care i-a cumpărat.
Legea tăcerii de azi s-a aşezat la noi pe ruinele voioase ale regimului comunist în care numai securiştii şi iniţiaţii de partid ştiau pe ce criterii se importau spiţe de bicicletă de la o anumită firmă străină, nu de la alta. Aceiaşi şi numai ei ştiau cîte întreprinderi ale statului existau degeaba. Erau secrete de stat o sumedenie de eşecuri ale politicii "regretatului".
Corupţia de azi e atît de bine înfiptă în România din simplul motiv că sistemul care a precedat-o era fundamental corupt. Pentru o plimbare cu trăsura alături de regina Angliei, Ceauşescu a decis că România trebuie să producă avioane expirate, din faimoasa serie Rombac. Nimeni nu mai vorbeşte despre ideile imbecile ale lui Ceauşescu. Nimeni nu mai aminteşte de complicitatea, coruptă, dintre tîmpeniile strategului naţional, profitorul politic, şi liota de securişti, activişti şi tehnocraţi care au huzurit fără scrupule pe banul public, urmînd "neabătut" indicaţiile cîrmaciului. Toate fostele slugi ale lui Ceauşescu, mai puţin cei cîţiva s
