Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Teroarea lui Saddam ii urmareste pe irakienii din Bacau

Publicat in Ziarul de Iasi, miercuri 12 februarie 2003 ·

Daca Saddam ar fi dat jos de la putere, refugiatii irakieni din Bacau s-ar intoarce acasa imediat Pentru romani, posibilitatea izbucnirii unui razboi in Golf a capatat o cu totul alta dimensiune, dupa decizia Consiliului Suprem de Aparare a Tarii (CSAT) care a aprobat, luni, solicitarea SUA privind utilizarea spatiului aerian al Romaniei, a infrastructurilor necesare in eventualitatea unei interventii militare in Irak, precum si de angajare a unor unitati romanesti in cazul unui conflict militar in Golful Persic. Departe de tumultul vietii de acasa, irakienii care si-au luat lumea in cap numai ca sa scape de regimul lui Saddam Hussein, urmaresc cu sufletul la gura evolutia ultimelor evenimente din Golf. Dupa 1990, peste trei milioane de irakieni au plecat in lumea larga si s-au adapostit acolo unde au gasit un colt de liniste. Opt dintre ei au poposit la Bacau. Si-au intemeiat aici familii, iar cei care erau deja insurati si-au adus sotiile de acasa si au inceput la Bacau o noua viata. Nu mai plina de bunastare decit ar fi avut-o in Irak, dar mai linistita. "Cei mai multi irakieni au luat calea exilului dupa revolutia din 1991. Au murit atunci mai bine de jumatate de milion de oameni. Populatia a 17 din cele 18 judete din Irak s-a rasculat atunci impotriva lui Saddam. Dupa ce au ezitat citeva luni, americanii au fost cei care l-au adus inapoi pe Saddam. Acum spun ca tot ei vor sa il dea jos. Americanii nu sint interesati de suferinta poporului irakian, ci de rezervele de petrol ale Irakului. Razboiul nu duce la nimic bun, iar irakienii, care au trecut in ultimii 15 ani dintr-un razboi intr-altul, stiu cel mai bine lucrul acesta. Mor oameni nevoinovati. Oricum, Saddam va fi cel care va muri ultimul. Este inconjurat de o armata de peste 500.000 de soldati, grupati in trei scuturi de rezistenta, care sint in stare sa il apere chiar si cu pretul vietii", spune Hafiz, un

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mike Johnson, reales la limită preşedinte al Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA

HotNews acum 6 ore
Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA l-a reales vineri seară la conducerea sa pe Mike Johnson, în urma unei proceduri lungi ce a evidenţiat divizările persistente din rândul aleşilor republicani, transmit Reuters şi AFP. Iniţial se părea că Joh

Președinta Comisiei Europene și-a anulat întâlniri oficiale din cursul lunii ianuarie. Ursula von der Leyen suferă de pneumonie

Ziare.com acum 12 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, suferă de pneumonie şi, prin urmare, a decis să-şi anuleze unele angajamente pe care le avea planificate pentru această lună, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Comisiei, informează Reuters

Plafonarea prețurilor la energie și gaze, luată în calcul de Ministerul Energiei și după 1 aprilie

HotNews acum 11 ore
Scenariile analizate în prezent în ceea ce priveşte liberalizarea pieţei de energie prevăd că aceasta se va face etapizat, cu protejarea tuturor consumatorilor, şi nu se limitează la data de 1 aprilie 2025, au precizat vineri reprezentanţii Minister

Simonis către Ciolacu: Îți amintești când ne spuneai să nu îi dăm voturi lui Simion? Toți i-am dat

HotNews acum 9 ore
Alfred Simonis a recunosc că membri PSD au direcționat voturi pentru candidatul AUR, George Simion, în turul I al alegerilor prezidențiale din luna noiembrie. Mărturisirea președintelui Consiliului Județean Timiș a fost făcută într-un videoclip publ

FBI este îngrijorat că atacul mortal din New Orleans ar putea fi replicat. „Cartierul francez era ţinta perfectă”

HotNews acum 6 ore
Biroul Federal de Informații (FBI) din Statele Unite este preocupat de o posibilă tendință de imitare a atacului care a avut loc în noaptea de Revelion în New Orleans. Autoritățile se tem că mai multe atacuri în care vehicule să lovească mulțimi de

Bărbat ajuns în arestul poliției după ce a amenințat și a încercat să violeze o femeie de 64 de ani la un priveghi

Ziare.com acum 5 ore
Un bărbat din judeţul Vâlcea a fost arestat preventiv, vineri, sub acuzaţia de tentativă de viol. El a încercat să oblige o femeie să aibă relaţii intime cu el, după ce a rămas singur cu ea, în timpul unui priveghi. Poliţiştii din cadrul Secţiei de

Ministerul Dezvoltării a publicat, în dezbatere, prioritățile pentru programul Anghel Saligny

Ziua Constanta acum 12 ore
Ministerul Dezvoltării a publicat astăzi, spre dezbatere publică, un <https://www.mdlpa.ro/pages/proiecthgstabilirecriteriianghelsaligny202503012025> proiect de Hotărâre de Guvern în care stabilește un sistem de priorități pentru plata facturilor d

Nicuşor Dan, despre procesul pe care Călin Georgescu vrea să-l deschidă la CEDO: Acolo va fi o judecată serioasă, în care statul român trebuie să vină cu dovezi

News.ro acum 7 ore
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, afirmă că, în condiţiile în care Călin Georgescu vrea ca judecătorii Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) să tranşeze acţiunea prin care a contestat în instanţă anularea alegerilor prez

Călin Georgescu își continuă lupta în instanță. Decizia Curţii de Apel Bucureşti care i-a respins cererea în dosarul privind anularea alegerilor prezidenţiale, atacată cu recurs

HotNews acum 13 ore
Călin Georgescu a făcut, vineri, recurs la decizia Curţii de Apel Bucureşti, care i-a respins în ultima zi a anului 2024 ca neîntemeiată cererea din dosarul în ataca trei decizii ale Biroului Electoral Central (BEC) luate după ce Curtea Constituţion

Ministrul Finanţelor: Obiectivul principal pentru 2025 este să putem plăti ce a fost în plată în noiembrie ca nivel de salariu, de pensie, de alocaţii sociale, de protecţie socială

News.ro acum 13 ore
Ministrul Finanţelor Publice, Tanczos Barna, afirmă, întrebat dacă este posibilă o indexare a pensiilor în luna octombrie a acestui an, că principalul obiectiv al Guvernului este de a plăti drepturile salariale ale cetăţenilor, pensiile şi celelalte

Vremea

București
acum

sâm.

1°/7°
dum.

-0°/4°
lun.

1°/7°
mar.

4°/9°
Iasi
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

-2°/3°
lun.

-1°/9°
mar.

3°/10°
Constanta
acum

sâm.

3°/8°
dum.

2°/6°
lun.

3°/9°
mar.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

-7°
sâm.

-7°/1°
dum.

-3°/1°
lun.

-0°/6°
mar.

3°/9°
Timisoara
acum

-3°
sâm.

-3°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

2°/10°
mar.

6°/12°