- Comentariu - nr. 30 / 13 Februarie, 2003 Pe zi ce trece, un lucru devine tot mai clar: neintelegerile mai vechi si mai noi intre Franta si Germania, de o parte, si SUA, de cealalta, au trecut pragul moc nirilor lente si au izbucnit tocmai intr-un moment delicat, cand americanii se asteptau mai putin, uimindu-i, naucindu-i. "Marul dis cordiei", sinonim cu obsesia, il constituie orgoliul presedintelui George Bush,de a ataca Irakul. Pozitiile divergente, punctele de vedere diferite au facut sa sara capacele, starnind furia mai-marilor de la Washington. Tocmai in momentul in care SUA si aliatul traditional _ Anglia se pregateau sa acorde 48 de ore lui Saddam Hussein, pentru a parasi tara, ca singura solutie a evitarii razboiului, trei membre ale NATO, Franta, Germania si Belgia, care au anuntat, in scris, ca se opun adoptarii planurilor americane, opteaza nu pentru solutia militara, ci pentru cea politica. Seriile de contre ale tarilor rebele zguduie, pentru prima oara, NATO. Oala orgoliilor da in foc, maales dupa ce "troica" opune Americii dreptul de veto, prin refuzul de a ajuta Turcia, declansand cea mai grava criza interna, din intreaga istorie de 54 de ani a Aliantei. Pusa in aceasta situatie delicata, Turcia invoca articolul 4 din Charta NATO. Rezultat - zero! Articolul amintit se refera doar la situatiile cand un stat-membru este atacat. Or, Turcia nu a fost nici amenintata, nici atacata de nimeni! Furiosi ca cele trei tari - care au motivele lor intemeiate pentru a avea retineri! - refuza sa ajute un aliat, americanii se dezlantuie. Tonul declaratiilor belicoase il da Donald Rumsfeld, secretarul de stat al apararii, ale carui afirmatii, inelegante, nu au nimic comun cu diplomatia. Ca la o comanda, zangane sabiile orgoliilor incrucisate peste ocean. Presa americana, pusa si ea pe zazanie, preia si amplifica mania capilor Washingtonului care acuza cele trei ta