Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Creste valoarea vinului la Odobesti?

Publicat in Ziarul de Iasi, joi 13 februarie 2003 ·

Podgorenii estimeaza ca prognozata scadere a productiei de struguri din acest an va duce la cresterea valorii vinului aflat in stocurile podgorenilor. Pretul unui litru de vin s-a situat, in general, sub 10 mii de lei. Viile Odobestiului au fost afectate de gerurile din aceasta iarna intre 40 si 80 la suta Vinul producatorilor din zona Odobestiului va avea o valoare mai mare in acest an, avind in vedere progonozele pesimiste privind viitoarea productie de struguri. Gerurile din aceasta iarna au afectat serios viile Odobestiului, a caror suprafata este de 1148 de hectare. Zonele joase au avut cel mai mult de suferit, pe Valea Milcovului procentul stricaciunilor cauzate de ger urcind pina la valoarea de 80 la suta. In schimb, in zonele mai inalte pagubele au coborit pina la 40 la suta. "Gradul in care via a fost afectata de ger a depins si de soiul ei, de ceea ce a fost anul trecut, de modul in care a fost intretinuta", ne-a declarat Gheorghe Anghelache, directorul Statiunii de Cercetari Odobesti. Anul trecut podgorenii odobesteni au fost feriti de capriciile devastatoare ale naturii. In consecinta si productia de vin a fost pe masura, tinind seama ca media recoltei de struguri la un hectar s-a apropiat de 10 tone. Pina acum, pretul unui litru de vin s-a situat in jurul sumei de 10 mii de lei, in functie de cantitatea si calitatea vinului vindut. Regula este ca pretul sa scada cu cit cantitatea de vin vindut este mai mare. Faptul ca via a fost afectata de ger va scadea mult productia de vin a acestui an, ceea ce va duce, in mod normal, la cresterea valorii vinului aflat in stocurile podgorenilor. Conditia este ca acestia sa aiba conditii pentru pastrarea vinului pentru o perioada mai lunga de timp, pina cind lipsa acestuia se va fa ce resimtita pe piata. Deocamdata, perspectivele par mai bune pentru cei care nu se vor grabi sa-si vinda vinul la preturile actuale si vor

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum o ora
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Autostrada A0 Sud este completă: AKTOR a dat în trafic Lotul 3

Ziarul Financiar acum o ora
AKTOR România a contribuit decisiv la crearea celui mai lung tronson continuu de autostradă din România când a încheiat lucrările la Lotul 3 al autostrăzii A0 Bucureşti Sud, între Joiţa şi Bragadiru. Aproape 400 de kilometri de autostradă unesc, de

Sorin Lucaci ar fi fost demis din funcția de director interimar la Apele Române în urma unui control la Praid

Ziua Constanta acum 54 minute
Sorin Lucaci, director interimar la Apele Române, a fost demis, vineri, în urma unui control nefinalizat al corpului premierului la Praid. Demiterea din funcție a fost semnată de ministrul Mediului, Diana Buzoianu, scrie Gândul.ro. Demiterea a avut

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 3 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

VIDEO Explozie puternică la o benzinărie din Roma. Mai multe persoane au fost rănite, iar clădirile din apropiere, avariate

HotNews acum 8 ore
Mai multe persoane au fost rănite, dintre care trei prezintă arsuri grave, după ce o benzinărie a explodat vineri dimineață într-un cartier din estul Romei, relatează Reuters. Potrivit Corriere della Sera, printre răniți se numără polițiști și pompi

Guvernul Bolojan se întâlnește astăzi pentru primul pachet de „măsuri fiscal-bugetare”

HotNews acum 10 ore
Guvernul Ilie Bolojan se va reuni vineri în ședință pentru a discuta „măsuri fiscal-bugetare”, reuniunea venind după ce premierul a spus joi că reducerea deficitului bugetar excesiv se va face prin trei pachete de măsuri care vor fi adoptate succesi

Un profesor a fost arestat preventiv, după ce a agresat sexual două eleve. Abuzurile au avut loc în timpul orelor de meditații

Adevarul acum 26 minute
Un bărbat de 63 de ani, din Cluj-Napoca, profesor de matematică, a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală. El este acuzat că a abuzat două eleve de 14 și 15 ani în timpul orelor de meditații.

Horoscop 5 iulie 2025. Zodia care primește o mega surpriză de la partener!

Cancan acum 33 minute
Horoscop 5 iulie 2025. Prima zi din weekend vine cu vești bune pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie primește o mega surpriză de la partener. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! O vacanță la care visai de mult timp e

UPDATE. Știri Constanța O mașină și o căruță implicate într-un accident rutier în Lipnița

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 4 iulie 2025 Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Constanța a fost sesizat, prin apel la numărul 112, despre producerea unui accident rutier în localitatea Lipnița, județul Constanța Potrivit reprezentanților SAJ Constanța, în accidentul ru

UPDATE - Cluj: Tânăr de 18 ani, cercetat pentru tâlhărie, evadat de sub escorta Poliţiei/ A fost găsit în Turda

News.ro acum 42 minute
Un tânăr în vârstă de 18 ani, inculpat pentru tâlhărie, a evadat, vineri după-amiază, de sub escorta Poliţiei, în timp ce era dus la Judecătoria Turda. Reprezentanţi ai mai multor structuri din cadrul Ministerului de Interne au participat la căutări

Vremea

București
acum

36°
vin.

19°/36°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

23°/38°
Iasi
acum

33°
vin.

19°/34°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/35°
lun.

19°/39°
Constanta
acum

32°
vin.

18°/33°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

35°
vin.

17°/35°
sâm.

12°/31°
dum.

17°/33°
lun.

18°/35°
Timisoara
acum

38°
vin.

17°/38°
sâm.

13°/34°
dum.

20°/40°
lun.

20°/36°