- Comentariu - nr. 32 / 15 Februarie, 2003 Daca omenirea, in decursul existentei sale n-a stiut face prea multe pentru binele sau, a facut suficient pentru nenorocirea sa, inventand si perpetuand cea mai crunta forma a sa de autodistrugere, RAZBOIUL. Obisnuiti de catre istorie cu atatea stari conflictuale care s-au tinut lant: razboaie, revolutii si rascoale, iar in ultima vreme terorism, aproape ca nu ne putem inchipui cum ar fi aratat lumea fara acest "suveran al raului". De aceea, multi in decursul vremii au considerat ca razboiul este o necesitate pentru progresul societatii omenesti, ceea ce nu poate fi decat o mare eroare. O evidenta adevarata a victimelor acestui flagel, dar si a distrugerilor materiale din vremurile imemoriale ne-ar ingrozi. Ne ingrozim suficient daca ne oprim asupra efectelor dezastruoase ale celor doua razboaie mondiale din secolul pe care abia l-am incheiat. Statisticile oficiale arata ca primul razboi mondial (1914-1918) a antrenat 35 de tari, cu o populatie de peste un miliard de locuitori, iar in urma conflagratiei au rezultat 9,7 milioane de morti, 20 de milioane de raniti, la care se adauga incalculabile pagube materiale. Aceleasi statistici arata ca al doilea razboi mondial (1939-1945), care a avut loc doar la 21 de ani de la terminarea primului, distrugerile au fost de cateva ori mai mari. Au fost implicate 72 de state cu o populatie de 1,7 miliarde de oameni, adica, la acea data 80 la suta din populatia lumii, fiind ucisi 30 de milioane de militari si 25 de milioane de civili, au pierit deci 55 de milioane de fiinte omenesti, la care se mai adauga 35 de milioane de raniti si mutilati, fara a mai socoti imensele pagube materiale. Politicienii si militarii, omenirea, chiar speriati de cele intamplate, s-au abtinut 58 de ani de la confruntari militare, gen un nou razboi mondial, preferand acestuia "Razboiul rece", care insemna pu