Guvernul a implinit 777 (sapte sute saptezeci si sapte) de zile. Oricine s-ar putea intreba – legitim – de cind s-a revenit la aniversarile de tipul „13 ani de la fundarea orasului Scornicesti“ sau alte evenimente importante de acelasi calibru, practica absolut curenta in riturile de constructie a locurilor de memorie pentru regimul antedecembrist. Ceea ce singulariza aceste practici nu era proiectul in sine, ci alegerea stranie si fortata a ocaziilor de a o face. Mai toate regimurile politice – democratice sau nu – au, altfel, propriile lor locuri de memorie. Iar daca nu le au, le construiesc, cu grija. Cele 777 de zile de guvernare nu sint, fireste, un loc de memorie. Dar sint inca un efort propagandistic extrem de costisitor, nu neaparat in termeni strict pecuniari. Locurile de memorie construite de guvernul lui Adrian Nastase (sintagma nu este folosita intimplator), mai putin palpabile, tintesc sa transforme insusi partidul de guvernamint in referinta emblematica a electoratului roman.

Premierul etaleaza de 777 de zile incoace diverse strategii mediatice. Unele au succes, altele s-au impotmolit in nametii inghetati ai unei ierni care joaca feste neplacute PSD-ului. La implinirea a sase sute de zile, de pilda, primul ministru a facut chiar si un bilant televizat. Foarte optimist, Nastase spunea atunci ca victoria sa si a partidului sau in alegerile viitoare e ca si cistigata. Partidul de guvernamint mai avea atunci de bifat citeva teme importante. Era in toi, de pilda, controversa legata de semnarea, de catre Romania, a acordului privind Curtea Penala Internationala (CPI). Se punea atunci problema stabilirii unor prioritati: NATO sau Uniunea Europeana? Primul ministru si membrii cabinetului, cintarind optiunile, au ales semnarea tratatului, in luna august. Demersul Romaniei a provocat apoi agitatie in mediile diplomatice. Fapt este ca manevra a fost