- Editorial - nr. 33 / 18 Februarie, 2003 S-ar putea spune, fara riscul de a gresi, ca, intr-un fel, arbitrii suspansului de la Consiliul de Securitate al ONU, care au temperat, cel putin deocamdata, tendintele agresive si hegemonice americane in Golf, au fost cei intorsi de la fata locului: sefii inspectorilor trimisi in Irak - Hans Blix si Mohamed El Baradei. Fiind singurii in masura sa confirme sau sa infirme o realitate, nu simple presupuneri generate de orgolii nemasurate, prin raportul lor, prin sintagma constiintei: "Nu sunt dovezi suficiente", "Irakul s-a dezarmat!", acestia au ofilit entuziasmul, orgoliul si obsesiile presedintelui George W. Bush, asezand, mai ales sustinerile secretarului Departamentului de stat american, Colin Powell, in fata Consiliului de Securitate din 5 februarie a.c., intr-o situatie de-a dreptul delicata, sa nu-i spunem jenanta. Confirmand spusele despre pasarea care pe limba ei piere, afirmatiile domnului Powell, despre camioane care ar transporta, pe strazile Bagdadului, arme chimice si rachete nucleare, despre baze de lansare inexistente, despre depozite secrete inchipuite, si alte nazbatii si sustineri hazardante, bazate pe simple presupuneri, "ciupite" de prin alte rapoarte, pe "argumente" subtiri, de o subrezenie suspecta, devin ingrijoratoare in situatia in care este vorba de soarta unei tari si a unui popor. Am sustinut intotdeauna, in ce ma priveste, iar viata mi-a dat dreptate, ca ceva nu-i curat pe acolo, ca prea sunt toate cusute cu ata alba, ca prea sunt trase de par, pentru a justifica o agresiune. Timpul, iata, vine sa confirme toate aceste sustineri. Pentru a ataca Irakul, SUA le trebuie argumente. Dar nu le au! Iar pentru a inlatura orice suspiciune, pentru a nu starni in capul unora banuieli inutile, nejustificate, mai precizez o data: sunt un aprig dusman al terorismului de orice fel, dar a nu fi de acord cu agres