Mostenitor al acestui capital de teroare, regimul instaurat in decembrie 1989 l-a intretinut cu grija, l-a reactivat puternic cand a fost nevoie, indeosebi prin formula "mineriadelor" - descinderi in forta ale minerilor bine incadrati de specialisti ai represiunii -, si prin vastul arsenal de metode elaborat si incercat in curs de decenii de politica statului totalitar. Drumul spre libertate si normalitate, spre regasirea identitatii nationale s-a aflat in continuare blocat.
Fireste, prabusirea comunismului la scara intregului continent european i-a silit si pe guvernantii din Romania sa se adapteze la conditiile schimbate dupa 1989, sa se conformeze macar aparent la regulile pluralismului si ale democratiei. Totul, insa, sub protectia din umbra a fortelor neocomunismului, cum a caracterizat Corneliu Coposu situatia rezultata din adaptarea vechilor structuri comuniste la realitatile modificate in urma dezagregarii imperiului sovietic si a regimurilor impuse de acesta in tarile satelite.
La sfarsitul regimului totalitar in Romania, ca si la inceputul sau, comunistii si-au identificat cu precizie adversarul principal in Partidul National Taranesc, reconstituit dupa decembrie 1989 sub denumirea de Partidul National Taranesc-Crestin si Democrat. Sub Iuliu Maniu, PNT a fost forta principala care s-a opus cu indarjire dictatului totalitar; sub Corneliu Coposu, PNTCD a deschis lupta pentru "eradicarea comunismului": una si aceeasi lupta de aparare, respectiv de restaurare a libertatii nationale impotriva fortei antinationale care a sugrumat-o timp de decenii.
Speranta a reinviat la sfarsitul anului 1996, cand fortele opozitiei fata de regimul neocomunist, in frunte cu PNTCD, au castigat alegerile. Calea reformelor parea acum deschisa si, odata cu infaptuirea lor, se intrevedea eliberarea reala a societatii romanesti.
Conditia esentiala pentru c