Scris între anii 1955 şi 1957, reluat în 1959, romanul Oameni şi Umbre a apărut într-o versiune prescurtată în 1996 şi a văzut lumina tiparului în integralitatea sa abia acum, în 2003, la aproape o jumătate de secol după ce a fost terminat. Ciudat destinul acestei capodopere de tinereţe a lui Alexandru George (născut în 1930), al acestei împliniri de seamă a romanului românesc, încă departe de a fi recunoscută ca atare de critica literară şi de publicul cititor. Cînd o scria, autorul avea 26-27 de ani, vîrsta lui Thomas Mann (născut în 1875) la apariţia primului său roman, Buddenbrook (1901). Într-un fel, Oameni şi umbre e un echivalent românesc al lui Buddenbrook, dar un Buddenbrook care ar fi fost publicat abia după 40 de ani de la data scrierii şi n-ar fi fost deci urmat de Muntele Magic, de Iosif şi fraţii săi, de Dr. Faustus sau de Lotte la Weimar, ci doar de povestiri şi nuvele, sau de cîte un roman scurt precum Caiet pentru..., Dimineaţa devreme ori Seara tîrziu, trecute prin cenzura comunistă, şi poate de aceea excelînd în calităţi care scapă chiar cenzorului celui mai inteligent: ironie, alegorie, metaforă poetică, aluzie intertextuală şi alte forme literare ale acelui ductus obliquus despre care vorbeşte atît de subtil Leo Strauss în cartea sa Persecution and the Art of Writing. Analogia nu trebuie însă dusă prea departe. Tînărul Mann îşi scria romanul declinului unei familii burgheze plecînd de la teoria naturalistă a eredităţii şi de la ciclul Les Rougon-Macquart al lui Emile Zola pentru a ajunge la o teorie implicită a unei eredităţi culturale contradictorii şi la ficţiunea realistă şi totodată simbolistă, cu leitmotive wagneriene (tema morţii) şi cu accente autobiografice. Scria în libertate, în perioada de pace europeană prelungită dintre 1871 şi 1914, care a fost numită "la belle époque ".

Tînărul Alexandru George, lucrînd în "catacombe",