După Revoluţie, editurile au apărut ca ciupercile. Se vorbea şi de edituri pirat. Un prieten a sfătuit-o pe doamna Cella, acum, când se îmbogăţeau peste noapte mulţi oameni, să facă un bisnis. O afacere. Să cedeze drepturile de autor pentru o sumă convenabilă. Au fost trecute în contract romanele Pânza de păianjen, Iubiri paralele şi Mirona. Domnul care făcea afacerea avea bani şi de profesie era inginer. Doamna Cella i-a primit pe cei doi afacerişti amabilă, a răsfoit în treacăt contractul, l-a semnat şi afaceriştii au plecat. Rămasă singură, a recitit contractul şi când a văzut cum cei doi au tras-o pe sfoară, i s-a făcut rău. Au sărit vecinele, două doamne în etate, şi au dus-o la spital."

(Anna Alexandrescu, Zeii nu coborau din Olimp, scrisori de la Cella Serghi, Ed. Teleormanul Liber, 2001.)

Cei doi afacerişti şi-au câştigat - fie şi fără să fi urmărit asta - un loc în istoria literaturii române. Aşteptăm la redacţie date despre identitatea lor.

"[în România literară, în noua ei formulă grafică] mari pete de cerneală tipografică se lăţesc inform peste tot, mâncând din spaţiul rezervat textelor şi fiind, la propriu, toxice: după o simplă răsfoire a prestigiosului săptămânal, trebuie negreşit să mă spăl pe mâini"

(Dan Petrescu, Scrisoarea a II-a, în revista Timpul nr. 1/ ian. 2003.)

În cazul lui Dan Petrescu, apare următoarea problemă: chiar şi dacă n-ar citi România literară, tot ar trebui să se spele pe mâini.

"poetul Petre Got îşi legitimează, la modul liric, observaţiile privitoare la recunoaşterea artistului ca instanţă [...] Stilizate, meditaţiile construite spiralat în jurul unor sintagme capitale derivate dintr-o mitologie sensibilă a fatum-ului transformă discursul după un protocol modern al autoreferenţialităţii, confesiunea articulându-se subtil-alegoric în fiecare secvenţă lirică."

(Diana C