În vremea bunicilor, nu era bucătărie de ţară fără lozinca la modă, brodată cu "Într-un coş cu viorele/ Şade două păsărele...", semn că tot omul iubitor şi sensibil intra obligatoriu în rezonanţă cu poezia vieţii, fără să se streseze câtuşi de puţin de dezacordul pitulat printre florile de aţă. În zilele noastre, putem spune cu îngrijorare că versurile trimise de adolescenţi, rar se întâmplă să nu păcătuiască măcar cu vreun dezacord sau cu vreo transcriere scâlciată. "Din pagini învechite, rătăcite printr-o carte,/ Citesc o poezie, până târziu în noapte/ În trânsa-ţi veşnici prinţii, şi nopţile-s de basm,/ De osteneală şi povară, în palme fruntea-mi razm// Şi codrul cel cu frunza rară, se-nchină supărat./ Îmi tremură penelu-n mână, cuvintele îmi cat,/ Să mi te scriu în aste rânduri. - O! geniu declarat." Citatul este decupat întocmai dintr-un poem dedicat de tânărul nostru autor lui Eminescu. Iată acum, câteva versuri din al său Codrule, cu senzaţia stresantă că ne întoarcem de unde-am plecat: "Printre crenge păsărele/ Cânturi dulci aduc cu ele/ Şi-n adâncuri rădăcine/ Cu putere mi te ţine" (Pascu Constantin Marius, 19 ani, Pietroşiţa) * Domnul profesor va fi, sper, de acord cu mine că, în ceea ce vă priveşte, situaţia este bună, şi va fi şi mai bună în timp, dat fiind la vedere caracterul puternic marcat de optimism şi dat fiind şi talentul poetic în permanentă efervescenţă. Ceea ce aveţi de făcut este să vă înzestraţi din belşug vocabularul şi să vă maturizaţi în pretenţiile pe care le aveţi faţă de opera dvs. în creştere. În Scutul natal sunt la vedere şi hibele naive, dar şi energiile promisiunii: "La umbra nucului natal/ mă simt mare,/ atât de mare/ încât aştrii ochilor mei/ pot frige inima/ v(i)ermelui gigant,/ care mă mănâncă/ din picioare". Insist asupra exprimării cât mai fireşti cu putinţă, ca să nu rămână îndoit-nedumerit cititorul întâlnindu-se cu sintagm