Cariera primei balerine şi profesoare de balet Rodica Simion este reprezentativă pentru o serie de artişti români ai dansului, care, porniţi de la noi, au evoluat ulterior pe alte multe scene ale lumii. Destinul internaţional al viitoarei balerine Rodica Simion a început să se contureze încă din şcoală. După patru ani urmaţi la Şcoala de Coregrafie din Bucureşti, timp în care corpul ei a fost modelat sub ochiul atent al unor profesoare precum Tamara Cap, Ida Proşteanu-Matei, Anicuţa Ionescu, Lulu Ross şi Clara Volini, a făcut parte dintr-un grup de cinci elevi ai Şcolii, care au fost selecţionaţi de Mihail Gabovici, prim balerin şi partener al Galinei Ulanova, pentru a merge să-şi continue studiile la Academia de balet din Leningrad. Şi astfel, începând din 1953, când a reintrat în clasa a III-a şi până în clasa a IX-a, când şi-a încheiat studiile la această prestigioasă şcoală, de renume mondial, a continuat să se formeze, de astă dată sub îndrumarea unei singure profesoare, Naima Valeevna Baltaceeva, asistenta reformatoarei baletului rus Agripina Vaganova.

Pe când era încă elevă, în 1958, datorită succesului pe care l-a avut la un recital cu un pas de deux din Flăcările Parisului (muzica B. Asafiev), a fost aleasă de coregraful Leonid Jacobson ca să participe la premiera sa Miniaturi coregrafice, de la Teatrul Kirov din Leningrad, unde a dansat în piesa Pasărea şi vânătorul (E. Grieg) şi în Oarba (M. Ponce), avându-l ca partener pe prim balerinul Alexander Ivanovici Gribov. Peste doi ani, în 1960, a fost singura româncă angajată la Teatrul Kirov, căreia, pe parcursul celor patru ani cât a stat acolo, i s-au încredinţat şi o serie de roluri solistice şi chiar de primă balerină, cum ar fi rolul Şinin din Legenda dragostei (A. Melikov), în care debutase Irina Kolpakova, în coregrafia lui Iuri Grigorovici, sau Lebăda neagră din Lacul lebedelor şi Maşa mică