Clima dulce şi iresponsabilă îndeamnă la lux, desfrâu şi trai fără muncă. (În legătură cu sinuciderea în masă a unei secte dintr-o insulă caldă... Guyana parcă...)

Propoziţia... nu mai ştiu cui aparţine. Dar, cum am obiceiul bine înrădăcinat să pun ghilimele când citez un autor, deduc că vorbele ar putea să-mi aparţină.

În asemenea cazuri, o stare dublă mă cuprinde... De uimire că aşa ceva aş fi putut să scriu eu; precum şi îndoiala (prefăcută?) că ar putea fi vorba de mine. O senzaţie asemănătoare am şi când recitesc vreun text dintr-o carte mai veche de-a mea. O doctoriţă, prietenă, pretinde că ar fi vorba de un exces de modestie foarte abil mascat. Nu-mi dau seama. Mai ştii?...

Urmează în însemnarea făcută pe ziua de 27 decembrie 1978, a treia zi de Crăciun... după însemnarea din 25 dec., prima zi, despre care am mai scris şi în care arătam cum nimerisem într-un restaurant unde casieriţa, citind absorbită un roman poliţist Patimă şi sânge, în timp ce mânuia aparatul, consemnase toată comanda prânzului bogat, curcan, tort, prăjituri, şampanie şi celelalte, onorându-ne, după care casieriţa ne refuzase banii... No money... no money...băgând de seamă că pe chitanţă scria o felicitare precum şi menţiunea că totul era gratis având în vedere Crăciunul...

Abia luând loc în sală, observasem că toţi clienţii erau ori ciungi, ori şchiopi, handicapaţi de toate felurile, ori bătrâni-bătrâni.

Fericire civilizată... Fericire barbară...

Un prânz pe care nu-l voi uita niciodată.

De insistat asupra celor trei mii de secte de pe coasta de vest a Americii... otrăvite de... respiraţia asiatică a Oceanului Pacific...

Magnitudinea singurătăţii. De văzut...

Şedere la New-York până la şase ianuarie 1979 de Bobotează când pe o iarnă cu nămeţi mari vom decola spre Anglia peste Atlanti