ESENTA politienescmilitara a statului român, adusa la culmi incredibile pe vremea comunismului, s-a perpetuat cu brio pâna în ziua de azi. Nu chiar în formele agresive cunoscute pe când la comanda se aflau Postelnicu, Iulian Vlad si ceilalti corifei ai bulanului si catusei, dar nici prea departe. Singura modificare importanta e ca acum sistemul a devenit selectiv. Una e sa fii un marunt gainer . si atunci te-a luat mama dracului, pentru ca înfunzi puscaria cât ai zice peste . ori intellectual si ziarist, când tratamentul e cam acelasi, cu nuanta agravanta ca esti plimbat în catuse, asemeni lui Dan Erceanu, ca sa se vada cine distruge .bunurile întregului popor.; si cu totul alta e sa fi devalizat banci, sa fi omorât nevinovati în viteza turbata a jeep-ului, sa fi vândut sentinte judecatoresti ori sa fi facut trafic cu tone de arme sau droguri.
Ca politia si armata se mentin sus de tot în stima românilor continua sa fie, cel putin pentru mine, o enigma. Ce-o fi de admirat la politistul care amendeaza nefericita cu rochii largi care vinde seminte la colt de strada dar nu ridica nici un deget când, sub nasul lui, se vând mii si mii de pliculete de opiu si heroina? O fi doar o simpla întâmplare? Sau consecinta faptului ca înca n-am auzit ca vreun general sa fi fost implicat în traficul de floarea-soarelui, dar despre multi s-a scris ca fac parte din retelele de distribuire a drogurilor?
Popularitatea politiei e cu atât mai uimitoare cu cât, iata, însusi seful statului, cel mai .tolerant. fiu al natiunii, tuna si fulgera împotriva gradatilor. S-a facut mult caz ca destituirea câtorva capete ale politiei s-a produs sub presiunea lui Ion Iliescu. Nu stim ce fel de pârghii a actionat prezidentul si e greu de spus cu câti milimetri a depasit prerogativele functiei. Sa ne bucuram ca în felul acesta s-au retezat, macar pentru o vreme, orgoliile genera
