Cel mai frecvent i s-a reproşat lui E. Lovinescu seninătatea, olimpianismul, masca. Indiferent dacă e privit de departe, de la marginile vieţii literare sau de aproape, de pe scaunul de alături, din încăperea unde se ţin şedinţele Sburătorului, Lovinescu arată la fel: impasibil. Asupra acestui punct, un scriitor mărunt, Simion Stolnicu, şi unul aflat tot timpul sub reflectoare, Camil Petrescu, sînt de acord. Stolnicu îşi ascunde supărarea în paginile unui jurnal intim, Camil Petrescu şi-o dezvăluie în 1932, tipărită cu litere de-o şchioapă, pe prima pagină a României literare, iar titlul e elocvent: Eugen Lovinescu sub zodia seninătăţii imperturbabile. Contemporanii lui Lovinescu nu făceau eforturi prea mari de imaginaţie: pentru ei, ca şi pentru noi, un om civilizat sau discret în privinţa trăirilor proprii era, pur şi simplu, unul care nu simte.
Nimic nu răstoarnă atît de spectaculos acest laitmotiv al neclintirii amfitrionului din strada Cîmpineanu şi din Bulevardul Elisabeta, ca publicarea Agendelor lovinesciene, începută acum zece ani şi ajunsă anul acesta la volumul al VI-lea: ultimul şi, fără îndoială, cel mai impresionant. (Munca implicată de alcătuirea acestei ediţii este inimaginabilă şi îmi mărturisesc cea mai categorică admiraţie pentru Gabriela Omăt, care a transcris textul, a alcătuit ample note şi a îngrijit cele şase volume, pentru Margareta Feraru şi Alexandru George care, de asemenea, au umplut cu "carne" telegraficele notaţii ale criticului. Partea de note recuperează pagini întregi de istorie literară, constituind o adevărată monografie a relaţiei dintre Lovinescu şi contemporanii lui, cu cercetări literare de o valoare covîrşitoare. Dar despre toate acestea se va scrie, fără îndoială, în revista noastră, la Cronica ediţiilor). Ipoteza formulată cîndva de Z. Ornea - că aceste însemnări aproape codificate sînt de uz "strict personal", i