Elena Clement s-a hotarit in urma cu o saptamina. S-a trezit dis-de-dimineata si, cu ziarul in mina, s-a dus la barbatul sau, in bucatarie: „Ma duc la Filiasi. Trebuie sa-i ajute cineva pe copiii astia!“ In doua ore, femeia era in biroul primarului Antonie Ciocioc. I-a prezentat problema pe scurt: ofera casa ei de la tara - cu gradina si vie - copiilor Bambalau si mamei lor.
Pe Elena o impresionase povestea celor sase frati maltratati ani la rind de propriul lor tata. A urmarit evolutia evenimentelor pina cind a aflat ca Stefan Bambalau a ajuns dupa gratii. Atunci, vazind ca nimeni altcineva nu le ofera un sprijin real, s-a hotarit.
„In casa mea oricum nu sta nimeni si de vindut, nu o vind. E pacat de gradina si de vie, ca poti sa traiesti de pe urma lor fara griji. Si m-am gindit: de ce sa nu stea ei acolo, pina-si fac rostul lor? Apoi, sint oameni ca lumea, cred ca pot sa ma incred in ei. Ii ajut pentru ca merita un sprijin pentru viata chinuita pe care au avut-o. Nu le cer nimic, nu am nevoie. Vreau doar sa-mi fie aproape, sa nu-mi insele asteptarile. Am avut destule surprize neplacute in viata...“
La 54 de ani, Elena Clement a trait o viata si cu bucurii, si cu necazuri. Cea mai mare realizare este casnicia ei.
„Implinim zece ani de la nunta de argint“, spune Elena, aratind mindra a doua verigheta pe care i-a pus-o pe deget sotul ei. „Sintem fericiti, am stiut sa ne facem o viata fericita, chiar daca neajunsurile nu ne-au lipsit. Am muncit amindoi si nu ne-am plins. Doar copiii ne-au lipsit...“
Durerea de a nu fi mama, compensata prin mila crestineasca
Cu tristete in glas, Elena povesteste cum a pierdut doua sarcini in tinerete. A mers la doctori, unii dintre ei fiindu-i chiar rude apropiate. Au sfatuit-o toti sa nu mai incerce. Atunci s-a gindit la a doua varianta. Pe care chiar a pus-o in practica: vecina ei
