Raspunzand la o ancheta a revistei Orizont pe tema clasica a “Bibliotecii ideale”, am avut cateva surprize:

1. In biblioteca mea ideala imi alesesem mai degraba autori decat carti - autori de romane mari, in multe volume, gen Razboi si pace, In cautarea timpului pierdut, Ulysse, Comedia umana. Biblioteca ideala inseamna selectie maxima si recitire. Ce voiam eu sa recitesc in cartile alese? Mi-a fost mai clar ca altadata ca ma fascineaza desenul, premeditat si greu descifrabil, al destinelor, sensul lui ambiguu, imposibil de rostit. Si personajele - oricat de distorsionate, oricat de minate de irational, oricat de “disolute” ar fi.

Mi s-a parut ca nu a fost doar o intamplare, cum credeam, ca, dupa o scoala facuta sub umbrela tot mai zdrentuita a realismului socialist, studenta lipsita de ambitii literare care eram in momentul “deschiderii” si-a ales la lucrarea de diploma “Disolutia personajului la Proust”. O tema care evident ar fi depasit-o total chiar si in timpuri normale, cand Proust nu ar fi trebuit citit la Biblioteca Academiei, iar bibliografia proustiana de ultima ora i-ar fi fost accesibila.

2. Mai toate cartile pe care le-am retinut in Biblioteca mea ideala sunt lecturi de tinerete, vesnic amanate pentru un fericit moment fara stres.

3. Exista o exceptie: Jurnalul suedez al Gabrielei Melinescu, lectura recenta, de care nu m-am indurat sa ma despart, de aceea am si reluat-o, de la cap, astfel incat am ramas cu impresia unui roman sferic, rotund.

Asum ca nu aceasta este lectura cea mai adecvata. Multumindu-mi pentru ca din prietenie ii citisem in manuscris Usa interzisa (mi se pare indispensabila lectura prietenilor scriitori, inainte de aparitia unei carti), Gabriel Liiceanu mi-a spus ca nu a tinut seama de unele sugestii ale mele, pentru ca eu o citisem ca pe un roman. Intr-adevar, grila mea de lectura are in vedere, inev