Aripi si oase
De la Brancusi am invatat ca esenta unei pasari este zborul. Corpul intreg se arcuieste intr-o tensiune suprema, gata sa se ridice in vazduh. Dinamica este pulsional-organica, iar forma, ideala: Pasarile lui Brancusi redau ideea de zbor, inteles ca pura aspiratie. Sculptorul Peter Jecza este poetul Osteozborului (dupa cum isi intituleaza o sculptura din 2000). Idealismul lui Brancusi devine realism lucid, esentele metafizice lasa locul unei anatomii esentializate si – in termenii lui Bachelard – unei imaginatii materiale. Jecza ne aminteste ca pasarile s-au dezvoltat din tiritoare si ca, astfel, zborul reprezinta un act de autotranscendere a speciei, o infringere a gravitatiei si, implicit, un act de rebeliune fata de Pamint. Lucrind cu materiile pamintului, Brancusi este magul luminii; dimpotriva, turnind formele in materia stralucitoare a bronzului, Jecza este un intelept al Pamintului. „Aspiratia“ sa (Aspiratie III) este o lupta de convertire a orizontalei in verticala si de depasire a inertiei: inaintea zborului, Natura a trebuit sa deprinda pozitia erecta. Substanta anorganica se metamorfozeaza, sub ochii nostri, lent si atent, in procesul unei nasteri dificile.
In loc sa sublimeze, usoare, materia in elan pur, pasarile lui Jecza ramin colturoase si grele; chiar si in plina ascensiune, un „dar...“ ne aminteste mereu, contrapunctic, ca sintem fiinte ale pamintului si ca orice zbor risca sa fie urmat de o cadere. Complicata structura tubulara a oaselor goale, prin care poate sufla vintul ca printr-o orga anatomica, defineste fragilitatea creaturilor vazduhului. Sculpturile lui Jecza sint visurile unei anatomii mineralizate si o arheozoologie meditativa. Si totusi, osuariile de bronz ale lui Jecza se indeparteaza de orice semnificatie traditional-macabra, nu sint un memento al efemeritatii noastre animale. Dimpotriva, oasele
