Pe de o parte insa, avem nostalgia statutului umflat, artificial, anormal de ridicat al poeziei antedecembriste (din motive pe care le stim cu totii), pe de alta parte, nici poetii nu mai scriu pentru cititori, ci fac poezie pentru alti poeti sau, mai rau, pentru critici. Ori cauta originalitatea cu orice pret si vor sa epateze imediat si iremediabil, ducand limitele limbajului atat de departe (in virtutea principiului ca astazi se poate face poezie cu orice material), incat nu-i mai urmeaza nimeni. O parte din tinerii poeti care au publicat in ultimii ani cad deseori in aceasta capcana a cautarii diferentei cu orice pret, altii insa aleg sa faca poezia lor, cea autentica, in care cred, chit ca vor calca pe drumuri cumva batute. Dintre cei lansati in ultimii ani (si, bineinteles, dintre cei pe care i-am citit) cred ca Iulian Baicus, Ioana Nicolaie, Iulian Tanase si Razvan Tupa sunt, cu siguranta, dintre cei care vor ingrosa numarul cititorilor de poezie, daca nu au deja un public al lor. Cu conditia, insa, sa fie indeajuns de promovati.

Dupa debutul din volumul colectiv al cenaclului “Litere” condus de Mircea Cartarescu, Ferestre ‘98 (Aristarc, 1998), si o alta prezenta in volumul experimental 40238 Tescani (Image, 1999) - ambele volume tratate cu destula usurinta de catre critica literara -, Ioana Nicolaie a publicat in 2000 primul ei volum de autor, Poza retusata, trecut si el destul de discret. Dintre cele doua cicluri, inegale, ale acelei carti, Cariera si Love story, al doilea este cel care defineste cu adevarat volumul. Poemele, de un biografism transparent si nu intotdeauna ferite de un oarecare patetism strident, isi etaleaza cu delicata sinceritate melancolia si tristetea unei iubiri nehotarate, pe fuga, mereu amanata, din care razbate doar asteptarea incerta.

Volumul Nordul intregeste, insa, primul ciclu din precedenta carte (in care apare