A 53-a editie a Berlinalei si-a propus sa fie o platforma pentru discutii politice, dupa cum a anuntat chiar directorul Festivalului de film, Dieter Kosslick. 22 de pelicule din Europa, America, Africa si Asia au putut fi vizionate in salile de cinema din Potsdamer Platz. Aici este centrul Berlinului, distrus si reconstruit de mai multe ori de-a lungul istoriei zbuciumate a Germaniei.
Cel mai aclamat film german din cadrul festivalului abordeaza si el istoria, mai precis perioada comunista. In tragicomedia Good bye, Lenin, regizorul Wolfgang Becker incearca sa reconstruiasca atmosfera Germaniei Democrate. O activista de partid lesina in timpul unei demonstratii si cade intr-o coma adinca. Se trezeste opt luni mai tirziu, dupa marea schimbare. Sanatatea ei este slabita si orice soc i-ar putea fi fatal. Si ce ar fi putut fi mai socant decit sa afle despre caderea Zidului Berlinului si triumful capitalismului atit de hulit? Pentru a o menaja, fiul ei reconstruieste, in mica lor locuinta, atmosfera din timpul regimului comunist. Astfel ii intretine iluzia ca, pina la urma, Lenin a iesit, totusi, invingator.
„Germania Democrata devine arta, pentru ca nu mai exista“, comenteaza regizorul rus Wladimir Kaminer. Cert este ca, o data cu trecerea timpului, era comunista ne apare tot mai benigna. Filmul are un asemenea aer desuet incit trezeste chiar nostalgii. Publicul a aplaudat minute in sir – insa, in acest context, chiar din convingere.
Atractia festivalului a fost, insa, prezenta americana. Reusita Berlinalei este evaluata, de fiecare data, dupa numarul de staruri de la Hollywood. Anul acesta, data fiind situatia tensionata dintre regimul de la Washington si cel de la Berlin, critica filmelor americane a fost facuta in special din perspectiva politica. Filmele au fost vazute ca o expresie a nesigurantei unei natiuni dominatoare. Revista Spiegel scr
