Dramaturg şi prozator prolific cu asupra de măsură, iubitor şi creator de aforisme, om de spirit lejer ce "saltă din vorbe ca peştele în apă", Tudor Muşatescu dă acum prilej istoriei literare să-i consemneze Centenarul. Născut la 22 februarie 1903, la Cîmpulung Muscel, părăseşte "ale vieţii şi ale lumii valuri" destul de timpuriu, în 1970. Fiu de profesor, politician şi om de vază al urbei, viitorul dramaturg va absolvi ultimele clase de liceu la Sf. Sava din Bucureşti, spre a urma şi a termina exemplar - magna cum laudae - Dreptul şi Literele. Dar nici catedra de limba franceză imediat oferită şi nici avocatura nu-l atrag pe tînărul colaborator al lui Camil Petrescu la Săptămîna muncii intelectuale şi artistice ori la Cetatea literară ci, după cum era de aşteptat, gazetăria şi literatura vor deveni patimile (şi pătimirile) lui statornice. T. Muşatescu intră în atenţia literaţilor de profesie ca publicist la Rampa, Adevărul literar şi artistic, Universul literar etc. Dar tocmai pentru că notorietatea dintîi i se clădise pe spuma ironiei şi a comicului mai degrabă facil, atestarea ca scriitor de calibru mai întîrzie în dubiul concomitentului "este şi nu este". Vitrinele toamnei, volumul său de versuri publicat în 1926 precum şi schiţele din Nudul lui Gogu (1927), îi dau ocazia lui Pompiliu Constantinescu să remarce "meşteşugul" tînărului autor, dexteritatea netăgăduită în a combina varii reţete literare, "umorul de mecanism orologier", priceperea de a ajunge la "pointă" printr-o gradare metodică de invidiat, dar nu ascunde nici "artificialitatea notorie" ca impresie de fond, o anume "lipsă de observaţie" şi de profunzime ce îl aruncă doar în "preţioase virtualităţi" la care criticul (şi nu numai el) subscrie "în fals". Ca şi în cazul lui Cezar Petrescu, coleg de generaţie interbelică, succesul lui T. Muşatescu la public nu rezonează cu acela repurtat în faţa criticilo