Departe de a voi să-l înfrunt pe planul criticii şi al aprecierilor literare (deşi fac parte şi eu din generaţiile de foşti adolescenţi care au iubit "Întunecare", "Apostol", "Calea Victoriei" ş.a., mirându-mă doar că vă cantonaţi "noua lectură" la scrierile lui Cezar Petrescu de după 1945), îmi permit să aduc la cunoştinţa istoricului literar Alex. Ştefănescu unele detalii biografice ale romancierului - total necunoscute atât înainte (explicabil) cât şi după 1989, şi care ar putea lămuri şi eventualele perplexităţi stârnite cititorilor "României literare" de textul dumneavoastră din nr. 5/ 2003.

Dintre cele patru surori ale scriitorului, cea mai tânără, Corina, văduva prof. univ. Virgil Barbat de la Cluj, avea un fiu, copil sau adolescent prin 1945. Cu sprijinul, probabil, al scriitorului, acest singur copil din familie a reuşit "să scape", ajungând la Paris unde însă, neavând cine să se ocupe de el, s-a îmbolnăvit de tuberculoză. Era deci esenţial ca mama lui să ajungă lângă el ca să-l îngrijească. Dar, cum? O altă soră a scriitorului era călugăriţă la Notre Dame, mère Stéphanie. Când, o dată cu desfiinţarea şcolilor confesionale (în 1947, cred) s-au desfiinţat şi liceele Notre Dame, călugăriţele au fost expulzate în Franţa. Corina s-a substituit lui mère Stéphanie (cu solidaritatea exemplară a celorlalte călugăriţe, evident) şi astfel a ajuns şi ea în Franţa şi şi-a salvat copilul. Adevărata mère Stéphanie a fost, bineînţeles, arestată şi condamnată.

Alte două surori ale scriitorului erau Smaranda Chéhata, profesoară de franceză, şi Aurelia Stănculescu, medic stomatolog. Smaranda Chéhata, profesoară atât la liceul Carmen Sylva cât şi la Liceul Francez, era mâna dreaptă a directorului, Marcel Fontaine, cel care, expulzat la rândul său o dată cu închiderea Institutului Francez, a înfiinţat la Paris primul post de radio din exil destinat Român