Mesajul a fost trimis. Multumesc!

REVISTA REVISTELOR

Publicat in Romania Literara, miercuri 26 februarie 2003 ·

Iaşii şi sepiile

T.Tihan relatează (în STEAUA nr. 10 din 2002) cum au decurs cele două directorate ale lui Perpessicius din perioada comunistă. A fost numit, în 1957, Director General al Bibliotecii Academiei Române şi Director, în definitiv, fondator, al Muzeului Literaturii Române. Prima funcţie l-a pus într-o imensă dificultate. BAR n-avea de niciunele: nici spaţii de depozitare, nici condiţii de lectură. Doar bani, care pe vremea aceea se mai dădeau pentru cultură. BAR tocmai îşi prelua noul sediu, care e şi cel de azi. Perpessicius s-a dus la Prezidiul Academiei cu propuneri concrete. Nimeni nu i-a răspuns. Şi atunci venerabilul domn a demisionat. Din ultimul salariu, şi-a cumpărat un palton amărît. Cu MLR a avut mai mult noroc. Rugîndu-l pe Arghezi să intervină pentru un sediu (evacuat în 1967 din strada Zambaccian nr. 15, MLR îşi depozitase bunurile în clădirea Uniunii Scriitorilor de pe şos. Kiseleff nr. 10, în două cămăruţe de la mansardă), îl obţine pe cel actual, fost al Muzeului Româno-Rus, din str. Fundaţiei nr. 4. Scoate şi revista Manuscriptum, menită a valorifica arhiva MLR. E bine să ne reamintim din cînd în cînd de aceste lucruri. * "Libertatea a devenit aproape o povară, fiindcă ne-a luat metafora", spune Ştefan Iordache în interviul din FLACĂRA pe februarie. Are şi libertatea reversul ei. Cunoscutul actor nu se înşeală. Mai ales dacă ne gîndim cam în ce a constat în primul rînd libertatea de exprimare din arta de după 1989: pornografie. Nu vrem să insinuăm nimic. Dar puţine alte "cuceriri" ale libertăţii cuvîntului, imaginii ori a sunetului din deceniul postcomunist sînt la fel de evidente ca trivialităţile de limbaj (artistic, în general). Păcat. Spre meritul lui Şt. Iordache el a reuşit să fie un Humbert deloc trivial. *Tot un interviu, şi tot foarte interesant, acordă dl Andrei Pandrea, fiul lui Petre Pandrea, revistei VIAŢA ROMÂNEA

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum va fi vremea la început de an. Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni

Ziare.com acum 7 minute
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele obişnuite, în săptămâna 30 decembrie 2024 - 6 ianuarie 2025, în toată ţara, anunţă vineri, 27 decembrie, meteorologii. Săptămâna 30.12.2024 – 06.01.2025 Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele spe

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum 15 minute
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

Un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, susţine Coreea de Sud

News.ro acum 2 ore
Agenţia de spionaj din Coreea de Sud a confirmat relatările ucrainene conform cărora un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, în ceea ce ar putea fi prima captură de acest fel de când Phenianul a trimis forţe de luptă pentr

Mesaj Ro-Alert în a doua zi de Crăciun la Tulcea! Țintă aeriană de mici dimensiuni, detectată în zona Chilia Veche

Ziua Constanta acum o ora
Sistemul de supraveghere radar al Armatei României a detectat joi, 26 decembrie, la ora 21.04, într-o zonă aflată la aproximativ 15 km est de localitatea Chilia Veche, județul Tulcea, un semnal de țintă aeriană de mici dimensiuni, care se deplasa pe

„El mi-a propus acest lucru”. Vladimir Putin dezvăluie că Joe Biden a propus amânarea aderării Ucrainei la NATO în 2021

Mediafax acum 18 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat, în cadrul unui briefing de presă, că preşedintele american Joe Biden ar fi propus amânarea aderării la NATO pentru 10-15 ani. Întâmplarea s-ar fi produs cu un an înainte de invazia rusă în Ucraina, în 2021.

Manmohan Singh, fost prim-ministru al Indiei şi arhitect al reformei economice, a murit la vârsta de 92 de ani

News.ro acum 2 ore
Fostul prim-ministru indian Manmohan Singh a murit la vârsta de 92 de ani. Singh a fost unul dintre premierii cu cel mai lung mandat din India şi a fost considerat arhitectul unor reforme economice liberale, ca premier între 2004 şi 2014 şi anterior

Banca Mondială a crescut prognoza PIB-ului Chinei pentru 2024 şi 2025

News.ro acum 3 ore
Banca Mondială şi-a ămbunătăţit joi previziunile privind creşterea economică a Chinei în 2024 şi 2025, dar a avertizat că încrederea redusă a populaţiei şi a companiilor, împreună cu factorii contrari din sectorul imobiliar, vor continua să o împovă

Israelul loveşte mai multe ţinte Houthi din Yemen/ Şase persoane, ucise

News.ro acum 3 ore
Israelul a lovit mai multe ţinte din Yemen care au legătură cu mişcarea Houthi, aliniată Iranului, inclusiv Aeroportul Internaţional din Sanaa, iar presa Houthi afirmă că şase persoane, cel puţin, au fost ucise, relatează Reuters. Şeful Organizaţiei

Turiști salvați de Salvamontiști de pe Via Transilvanica. S-a intervenit şi pentru recuperarea trupul unei persoane care a alunecat şi a căzut într-o prăpastie

Ziare.com acum 10 ore
Salvatorii momtani din Suceava au reușit, joi, 26 decembrie, să recupereze doi turişti de pe traseul Via Transilvanica. De asemenea, s-a intervenit pentru a recupera trupul unei persoane care a alunecat şi a căzut în timp ce vizita o cascadă din zon

Tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu, reţinut pentru conducerea unui vehicul fără a deţine permis / A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, o dată în judeţul Alba

News.ro acum 13 ore
Un tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu a fost reţinut, joi, pentru 24 de ore, fiind acuzat că a condus maşina, deşi nu deţine permis. A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, o dată în judeţul Alba şi o dată în judeţul Sibiu. ”La dat

Vremea

București
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°