Iaşii şi sepiile

T.Tihan relatează (în STEAUA nr. 10 din 2002) cum au decurs cele două directorate ale lui Perpessicius din perioada comunistă. A fost numit, în 1957, Director General al Bibliotecii Academiei Române şi Director, în definitiv, fondator, al Muzeului Literaturii Române. Prima funcţie l-a pus într-o imensă dificultate. BAR n-avea de niciunele: nici spaţii de depozitare, nici condiţii de lectură. Doar bani, care pe vremea aceea se mai dădeau pentru cultură. BAR tocmai îşi prelua noul sediu, care e şi cel de azi. Perpessicius s-a dus la Prezidiul Academiei cu propuneri concrete. Nimeni nu i-a răspuns. Şi atunci venerabilul domn a demisionat. Din ultimul salariu, şi-a cumpărat un palton amărît. Cu MLR a avut mai mult noroc. Rugîndu-l pe Arghezi să intervină pentru un sediu (evacuat în 1967 din strada Zambaccian nr. 15, MLR îşi depozitase bunurile în clădirea Uniunii Scriitorilor de pe şos. Kiseleff nr. 10, în două cămăruţe de la mansardă), îl obţine pe cel actual, fost al Muzeului Româno-Rus, din str. Fundaţiei nr. 4. Scoate şi revista Manuscriptum, menită a valorifica arhiva MLR. E bine să ne reamintim din cînd în cînd de aceste lucruri. * "Libertatea a devenit aproape o povară, fiindcă ne-a luat metafora", spune Ştefan Iordache în interviul din FLACĂRA pe februarie. Are şi libertatea reversul ei. Cunoscutul actor nu se înşeală. Mai ales dacă ne gîndim cam în ce a constat în primul rînd libertatea de exprimare din arta de după 1989: pornografie. Nu vrem să insinuăm nimic. Dar puţine alte "cuceriri" ale libertăţii cuvîntului, imaginii ori a sunetului din deceniul postcomunist sînt la fel de evidente ca trivialităţile de limbaj (artistic, în general). Păcat. Spre meritul lui Şt. Iordache el a reuşit să fie un Humbert deloc trivial. *Tot un interviu, şi tot foarte interesant, acordă dl Andrei Pandrea, fiul lui Petre Pandrea, revistei VIAŢA ROMÂNEA