Literatura scrisă la persoana întâi
Critica nedistructivă
Eugen Simion are un mod discret de a fi original. De mai bine de douăzeci şi cinci de ani explorează sistematic, ca autor, teoretician şi critic literar, posibilităţile literaturii scrise la persoana întâi (jurnal intim, autobiografie, memorii etc.). În această aventură intelectuală este aproape singur (în cultura română), dar nu-şi dramatizează condiţia şi nu face paradă de noutatea descoperirilor sale. Totul a început cu scrierea, acum mai bine de douăzeci şi cinci de ani, a unui încântător jurnal parizian, Timpul trăirii, timpul mărturisirii (titlu devenit celebru, parafrazat până şi de fostul preşedinte al României, Emil Constantinescu, autor al tetralogiei memorialistice Timpul dărâmării, timpul zidirii). Au urmat Întoarcerea autorului, 1981, Sfidarea retoricii. Jurnal german, 1987, Ficţiunea jurnalului intim, vol. I-III, 2002, iar de curând - Genurile biograficului, culegere de studii la care mă voi referi în continuare.
În Genurile biograficului sunt analizate texte aparţinând unor autori ca Sainte-Beuve, Şerban Cioculescu, Octavian Paler, Borges, Teohar Mihadaş, Valeriu Cristea, Paul Goma, Belu Zilber, Radu Rosetti, Gabriela Melinescu sau Petre Pandrea care, în mod evident, n-au nimic comun, decât faptul că au scris la un moment dat despre ei înşişi. Eugen Simion încearcă să definească şi să clasifice dezordonata masă de evocări, însemnări zilnice, amintiri, scrisori şi dialoguri-rememorări (cum sunt cele din volumul Ia-ţi boarfele şi umblă de Mariana Marin - Oana Orlea). În această întreprindere şi-i asociază pe teoreticienii din alte spaţii culturale decât cel românesc, creând o plăcută impresie de cooperare intelectuală internaţională, de sincronizare a conştiinţei critice româneşti cu exerciţiul critic din străinătate:
"Naratologii mai noi (de felul lui Phil
