Homosexualii din bibliotecă

Dacă tot se făcu atâta vâlvă la apariţia romanului Ceciliei Ştefănescu, primul care trata - zice-se - o relaţie homosexuală (şi uitate fură anumite pagini din Hortensia Papadat-Bengescu), iată că acum apare şi o variantă eseistică pe aceeaşi temă. Eseu şi nu prea, căci citind volumul Iubirea interzisă de George Bălan tinzi să te declari de acord cu subtitlul "Romanul unui tabu". Nu e ceva ce ar putea aparţine inovativei discipline Queer Theory (deşi mare nevoie ar fi în peisajul românesc de aşa ceva); relatează mai mult decât demonstrează. Cea mai bună definiţie a demersului său ar fi aceea de recontextualizare la mai multe nivele: a biografiei în literatură, a relaţiei homosexuale în societate, etc. Acest demers se axează - spune autorul - pe trei "personaje": Thomas Mann, Klaus Mann şi André Gide. De fapt, digresiunile sunt ample şi frecvente: vorbind despre Klaus Mann şi romanele sale, se trece în revistă biografia lui Alexandru cel Mare (căreia i se adaugă un lung excurs în concepţia greco-latină despre homosexualitate), a lui Ceaikovski ori a lui Ludwig al II-lea al Bavariei (dublată de o inventariere a câtorva monarhi de aceeaşi orientare sexuală, de la regina Cristina a Suediei, la Richard Inimă de leu şi Frederic cel Mare). Cazul lui Thomas Mann pare cel mai încărcat de tragism; scriitorul alege să-şi facă un coming out postum, iar Jurnalul aduce revelaţii şocante: un donjuanism homoerotic arareori realizat, dar mereu activ, confruntat cu aspiraţia la o heterosexualitate respectabilă şi cu credinţa că suferă de o boală şi comite un păcat (afilierea sa la catolicism complică lucrurile, căci această religie defineşte homosexualitatea ca "peccatum illum horrible inter Christianos non nominandum"). Simpatia pentru suferinţele lui Mann e însă atenuată de cea pentru suferinţele celor "sacrificaţi": soţia sa Katia, la curent c