Săptămîna aceasta mă gîndeam să scriu despre Viaţa secretă a lui Salvador Dalí, memoriile din '41 ale "marelui perturbator", traduse acum la Editura Est de Mioara Izverna. Ori despre Jurnalul lui Jean Cocteau sau Ombilicul Limburilor de Antonin Artaud, apărute de ceva vreme la Editura Pandora din Târgovişte. Veneau aşa-zicînd în prelungirea unor cărţi suprarealiste (Zenobia şi Calea Şearpelui de Gellu Naum) pe care le-am (re)citit cu mare plăcere şi a sintezelor de psihanaliză de care nu se ocupă aproape nimeni, de parcă ar apărea în altă ţară sau pe o insulă privată a cărei localizare trebuie trecută sub tăcere. M-a deturnat însă de la (puzz)lecturile hedoniste suita de intervenţii perfect realiste, deşi intens-impresioniste, semnate de Dan C. Mihăilescu în mai multe reviste culturale. Articolele din LA&I de prin decembrie încoace, rubrica din Ziarul de Duminică, emisiunea protevistă şi acum o sinteză-anchetă (Printre cărţi, Z.D. din 21 febr.) care în mod normal ar fi mobilizat o echipă - toate ridică o serie de probleme de care, nu se ştie de ce, numai domnul Mihăilescu pare a mai fi (public) obsedat. Sub pretextul unui bilanţ al anului editorial trecut (dar parcă e nevoie de pretexte...), Dan C. Mihăilescu mărturiseşte dilemele între care se simte prins criticul ce mai ţine la propria-i "conştiinţă critică", reluînd aproape dramatic ideea - ce pluteşte în rarefiatul aer editorial românesc - a clamării unui "protecţionism estetic" pentru producţiile autohtone contemporane. Dramatic şi histrionic, fiindcă între plăcere şi misie, criticul se simte schizoid, neînţeles şi obosit: "Facem - cam inutil - campanii publicitare pentru celebrităţi occidentale şi americane... dar nu recenzăm cum se cuvine debutanţi români, nu dezbatem adecvat şi serios dilemele noii literaturi dîmboviţene, nu forjăm noile canoane... stăm excesiv campaţi în luptele intergeneraţioniste, î