Lumea în care ne mişcăm, spre deosebire de cea în care hoinăream acum, să zicem, 30 de ani, e guvernată tot mai explicit de inscripţii. Scrisul, fie el încă de mînă, scrijelit cu pixul şi cu litere de tipar, sau, tot mai mult, monoton redat pe calculator, e o călăuză discretă, dar insistentă a tot mai multor acţiuni ale noastre. Inscripţiile de toate felurile ne informează, ne atrag atenţia, ne ordonă, sau, mai suav, ne îndeamnă. În orice toaletă publică, de pildă, dacă eşti analfabet vei încurca regulile: vei putea nimeri, corect, la femei sau la bărbaţi, datorită desenului încă existent pe majoritatea uşilor, dar nu vei putea intra în subtilităţile tehnicii, tehnologiei şi ideologiei: nu vei reuşi să citeşti inscripţia, deja universală "Vă rugăm aruncaţi hîrtia la coş" (şi nu în WC-ul care se înfundă). Dacă ştii şi engleza, şi stai bine cu trimiterile culturale, te vei putea delecta cu deja clasicul "Give Piss a Chance" - inscripţie incluzînd un evident joc de cuvinte care se străduieşte să inoveze în domeniul publicitar, oferind un posibil, nonconformist spaţiu de reclamă pe uşile toaletelor. Alte înscrisuri contemporane se învîrt în jurul ideii de neasumare: "Produsele cumpărate nu se schimbă"; "Nu răspundem de obiectele uitate". Emiţătorii lor se feresc, reglementar, să intre în posibile încurcături. Există, totuşi, şi o latură pozitivă a unor asemenea mesaje: cei care le lansează dau dovadă de o gîndire profilactică, prevăzătoare. Nu toate mesajele mai noi au conotaţii negative: dacă aparatul de taxat nu funcţionează, consideraţi cursa gratuită - spun unele anunţuri din taxi-uri; la cutare şi cutare produs există reduceri de atît la sută, sau, dacă îl cumpăraţi,

primiţi nu ştiu ce drept bonus - stă scris prin supermarketuri. Cele mai frecvente rămîn, însă, înscrisurile informative: ele se perpetuează ca adjuvanţi indispensabili în treburile cotidie