La capătul lumii. În centru Dintre toate feţele compuse ale volumului Roma Caput Mundi (Horia Bernea în dialog cu Theodor Baconsky, Humanitas, 2001), aceea de tratat de estetică creştină mi se pare cea mai însemnată. Cei doi interpretează arta şi arhitectura romană sub specie creştină. Nici o clipă substratul creştin (sub specie ortodoxă, dar - mai cu seamă din partea lui TB - în bună măsură ecumenic ("A poseda adevărul întreg nu înseamnă a fi impecabil", 49) şi mai degrabă laudativ la adresa versiunii sale catolice - nu este abandonat ca "motor de căutare" (sau de atribuire) de sens pentru urbea petrină şi arta ei. Cred că acest volum are nevoie de un text sumarizant, care să-i pună în lumină tezele extrase din magma originară. Fireşte, ele interferează, revin, sînt fie nuanţate, fie din nou puse sub lupă, dar, în cele din urmă, se poate face o operaţiune de decupare a lor din contextul interpretativ care le propune. Îndrăznesc să sugerez că o parte importantă din sintagme sînt fenomenologice în sens larg şi, respectiv, heideggeriene, bachelardiene sau levinasiene, în particular. Aplicarea lor la arta creştină le face însă proaspete, iar încercările de a le contextualiza în spaţiul autohton le ridică, uneori, la rangul de manifest. Voi încerca, în cele ce urmează, să fac o trecere în revistă pe cît se poate de fidelă a acestor teze, cu modeste comentarii în marginea lor. "Asumarea radicală a văzului" (28) este, aşa cum deja am spus, parte din metoda de investigare, să zicem, para-ştiinţifică, a urbei. Fenomenologică în sensul lui Merleau-Ponty, această atitudine radical-vizuală centrează cartea şi îi mută planul de accent de pe text pe carnaţia plastică. Apar, în buna tradiţie fenomenologică, referinţe şi la celelalte simţuri, mai cu seamă la tactilitate, dar văzul este o armă niciodată abandonată de HB..O dovedesc fotografiile, investigatoare în sens aproap