* Una din belelele baletului clasic sau dansului contemporan este comentariul. Dacă am făcut imprudenţa să citim cronici după un spectacol care ne-a entuziasmat, ne-au rămas în memorie chestii gen: "X ne-a încîntat cu un fouette remarcabil", "Y reuşeşte un Spărgător de nuci evanescent", "Z s-a apropiat cu graţie de o Gisele de neuitat", etc. etc. Formulările acestea sînt, probabil, "remarcabile, evanescente şi de neuitat" pentru cei care le-au scris, eventual pentru (puţinii) cunoscători sau pentru (bieţii) dansatori; pentru tot restul lumii, însă, sînt de tot hazul. Revista Plural (editată de Fundaţia Culturală Română) a publicat, recent, un număr despre Dansul românesc. Din fericire, este în engleză - limbă care se pretează mai puţin "piruetelor" vide. Iarăşi din fericire, pe lîngă nelipsitele cronici, există mărturiile unor mari dansatori/coregrafi - care în general ştiu ce spun. În "Nota editorului", Aurora Fabritius, directorul publicaţiei, se întreabă: "De ce cărţile consacrate fenomenului sînt atît de rare?" Răspuns: pentru că cele mai multe "recenzii coregrafice" sună ca nişte rapoarte de activitate... Nici un paradox, deci, că cel mai bun text al prezentei antologii este scris de un intelectual care gustă Dansul en dilettante, fără pretenţii de "specialist": Adrian Mihalache semnează "A Dance to the Music of Words" - un scurt eseu ce pare (şi pesemne chiar este) redactat direct în engleză. Analizînd cîteva poeme ("Valse" de Pierre Gamarra, "Mnemosyne" de Hölderlin şi "Satie" de Krzysztof Jezenski), Mihalache ajunge la esenţa acestei arte (implicit, şi a muzicii), exprimată în formula: "repetiţie şi augmentare". Speculativ, dar limpede şi direct la ţintă. Gigi Căciuleanu este prezent cu cîteva interviuri (unul din cele mai bune a fost făcut de Svetlana Cârstean pentru Observator cultural, dar el nu e inclus în antologie). Căciuleanu spune alt lucru fu