văzute din Vest şi din Est De ce fascismul şi comunismul, precum şi relaţia lor, sînt văzute diferit în Vestul şi în Estul Europei? Răspunsul e simplu în complexitatea pe care o presupune. Estul a cunoscut direct, adică a trăit ambele orori, în vreme ce Vestul doar una dintre ele. Apoi, experienţa comunismului în Est a fost mult mai îndelungată decît aceea a fascismului - şi mai recentă. Mai mult decît atît, între doctrina şi practica socială comuniste distanţa rămîne uriaşă, abisală, oricît de mari vor fi fost diferenţele între regimurile instalate la Praga sau la Bucureşti, la Varşovia sau la Tirana şi indiferent de evoluţia lor în timp. Dacă în ce priveşte fascismul, în versiunea lui italiană de pildă, raportul între teorie şi aplicarea ei este ceva mai complex, nazismul are "meritul" fatal (pentru victimele sale şi pentru sine) de a fi consecvent: el nu îngăduie - principial vorbind - nici o iluzie, într-atît de puternică este exacerbarea naţionalistă împotriva general-umanului şi universalului. (Ceea ce nu înseamnă că nu au existat, din păcate, sute de mii de iluzionaţi, printre ei şi numeroşi intelectuali). Spre deosebire de fascism şi mai cu seamă de nazism, caracterizate, în genere, printr-o carenţă de ideal, comunismul (chiar şi în varianta lui dură, bolşevică) era generos în această privinţă. Revoluţia trebuia să măture totul şi pe toţi cei care (cu voia sau chiar fără voia lor) îi stăteau în cale pentru ca libertatea şi egalitatea tuturor oamenilor să fie, în sfîrşit, cucerite. Procesul era anevoios, îndelungat, dar ineluctabil. Violenţa lui era acceptată, sacrificiile şi victimele nu contau, ceea ce conta era ţelul nobil şi victoria finală. Acestei promisiuni enorme i s-au încredinţat nu numai proletarii, care "n-aveau de pierdut decît lanţurile", dar şi destui burghezi (sau chiar nobili) de origine, dispuşi să renunţe la privilegii şi avantaje în