Trenule, masina mica...
De cand Iasii nu mai sunt capitala, adica de aproape un veac si jumatate, tot ieseanul care spera intr-o rezolvare a daravelilor sale merge obligatoriu la Bucuresti, locul unde se leaga si se dezleaga toate. Inainte vreme, calatoria aceasta era destul de simpla si chiar agreabila. Te urcai dimineata in avion si, dupa un ceas, erai in Bucuresti. sau te suiai, cand se crapa de ziua, in tren si, peste cinci ceasuri trecute fix, coborai in Gara de Nord, numai bine sa prinzi deschise ministerele si celelalte institutii de care atarna solutionarea problemelor tale. Nu era scump avionul, iar trenul nici atat, astfel ca tot cetateanul putea, daca nu pleca in interes de serviciu, sa suporte din propria punga o asemenea expeditie. Drept e ca nici conditiile de calatorie nu erau fara cusur, insa nu treceau de pragul unei minime decente.
Treburi presante m-au obligat, sapatamana trecuta, sa dau o fuga la Bucuresti. Cu trenul, fireste, caci biletul de avion nu ti-l mai deconteaza azi nimeni. Si s-a nimerit sa iau Sageata Albastra, ale carei curse tocmai fusesera inaugurate cu cateva zile inainte. Frumos tren! Pe dinafara. Daca n-ar face sapte ceasuri pana in Capitala, reusind sa te scoata din rabdari prin viteza de marfar obosit cu care circula, daca n-ar fi atat de meschin compartimentat, ca statul in picioare e preferabil statului pe scaun, daca instalatia de incalzire ar functiona si daca ar mai functiona si toaletele, daca ai avea de unde sa cumperi un suc sau o cafea, ai putea zice ca e un tren aproximativ normal. Nu stiu cine va fi avut ideea sadica de a introduce acest vehicul pe rutele lungi. Stiu doar ca nefericitul care a urcat o data in suspect de mult laudata Sageata Albastra, veritabil instrument de testare a rezistentei calatorului roman, prin traditie deprins sa taca si sa inghita, nu se va mai lasa pacalit si a doua
