A fost odată ca niciodată un împărat rău care a hotărît într-o zi să fure el toate culorile. Ori de cîte ori supuşii săi dădeau semne că uită de aspra-i poruncă, boia întreaga împărăţie în galben sau în roşu, ca să-i bage în sperieţi pe toţi şi să-i facă să stea pe la casele lor, privindu-i pe poeţii curţii cum îşi recită la TV versurile înspăimîntătoare. Tare nefericit era împăratul cînd unii din supuşii săi îşi purtau propriile culori, mai ales cămăşi hawaiene şi alte veşminte pictate în culorile curcubeului. Aşa că hotărî ca majoritatea supuşilor să fie îmbrăcaţi în doar două culori, cele care le stăteau mai bine: kakiul uniformelor militare şi portocaliul salopetelor. Chiti el că dacă jumătate din oamenii săi erau în armată, iar cealaltă jumătate în puşcărie, pe răsculaţii, puţini, care mai rămăseseră putea să-i văcsuiască în orice culoare. Jocul favorit al împăratului era paintball, aşa că îşi tocmi nişte tovarăşi de joacă să umble pe furiş prin împărăţie şi să-i împroaşte pe oameni cu vopsea în timp ce dormeau. Unul dintre cei mai buni tovarăşi de paintball ai împăratului se numea Liniile Aeriene Interne. Liniile alocară în taină cîte o culoare fiecărui suflet din împărăţie. De cîte ori vreunul voia să zboare, Liniile îi citeau culoarea şi hotărau dacă insul avea sau nu voie să călătorească. Albii şi verzii aveau voie să zboare, dar galbenii şi portocaliii trebuiau să pătimească o oareşce osîndă, cea mai blîndă fiind aceea că trebuiau să se întoarcă acasă, unde să-l privească pe împărat

la TV. Dar cel mai bun tovarăş al împăratului era Poliţia, care căpătase învoire să-i ia pe oameni pe negîndite şi să le ardă culoarea direct pe frunte, ca să se vadă mai bine şi să poată fi ghiciţi chiar şi noaptea. Marea Loterie a Culorilor, cum avea să fie numită, ajunsese să fie jucată şi de alţi ciraci ai împăratului, cum ar fi Corpul Medical şi Serviciile Soci