Au fost, mai întîi, sondajele despre adolescenţi, făcute prin liceele bucureştene. Datele de acolo erau interesante, revelau ceva despre generaţia lor. Şi, în acelaşi timp, destul de incitante: trebuia văzut, mai îndeaproape şi mai personalizat, ce e cu aceşti adolescenţi consumatori de muzică şi televiziune şi detaşaţi de problemele societăţii. Căci, în fond, în linii mari, cam aşa reieşea generaţia lor din sondaje, şi nu neapărat libertină şi consumatoare de droguri - cum îi caracterizează opinia publică supărată că umblă mai dezbrăcaţi ca "pe vremea lor", că nu dau locul în tramvai şi vorbesc tare pe stradă. Apoi au fost cîntecele. Întîi multele melodii dance, şi house, şi rock, ba chiar şi manele, sau cum s-or mai numi, care înalţă imnuri distracţiei cu orice preţ, creînd un mit ce poate fi atins cu destule eforturi, dar care te declară apt de a face parte, oficial, din generaţie. Urmate, mai concret, de melodia formaţiei TNT, care a "îndrăznit" să adapteze vechiul şlagăr al Stelei Enache şi al lui Florin Bogardo, "Ani de liceu" la realităţile, cel puţin aparente, ale liceului din ziua de azi. În versuri simple, care au renunţat la partea poetică şi la aspiraţiile măreţe ("să fiu legendar Prometeu"), fetele de la TNT conturează o cu totul altă atmosferă a liceului de azi, opusă celei cu uniforme şi întreceri din "Liceenii": copiii chiulesc, vin cu rolele la şcoală, mobilul sună-n ore, cercelul iese din buric etc. La prima vedere, un haos total, în stilul "We don't need no education,/ Teacher,
leave them kids alone". De fapt, dacă vorbeşti cu fetele de la TNT, lucrurile nu stau chiar aşa în realitate: atmosfera din cîntec există, dar nu tot timpul; este varianta exagerată a atmosferei fireşti, de zi cu zi: pe role au venit numai în ultima zi de şcoală, mobilele sună în ore, dar la multe licee convenţia este să stea închise; şi nu toţi elevii de liceu s
