Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce nu-mi place de Saddam

Publicat in Dilema Veche, sâmbătă 1 martie 2003 ·

În primul rînd pentru că are mustaţă. Nu numai el, ci toţi tipii care îl înconjoară. Nu numai ei, ci vreo 90% dintre bărbaţii din Irak. Care e raţiunea? N-am idee şi n-am reuşit să găsesc vreun motiv cultural. Poate fi vreo modă europeană ajunsă tîrziu în Irak ori vreo reminiscenţă a bărbii musulmane... N-are nici o importanţă oricum, întrucît rezultatul e acelaşi: în fiecare seară văd la televizor o mulţime de tipi cu mustaţă şi uniformă verde care, în buncărul lor din Bagdad, se uită ţintă la mustăciosul şef şi mustăcesc respectuos, spre uzul camerelor de filmat. Cum spuneam, nu-mi place de ei. Nu-mi place nici Bagdadul, cu pozele acelea mari ale lui Saddam, cu tablourile uriaşe şi naive, în care şeful zîmbeşte fericit. Mai corect era să scoată limba, însă probabil că există o limită a sincerităţii, indicată în cărţile de genul "Cum să guvernezi despotic o ţară for Dummies". Mai enervantă decît toate e însă pretenţia regimului de a se trage din babilonieni, chestie care ia pîinea de la gura daciştilor noştri, şi ei în căutare de un neam cu pedigri cu care să se încuscrească. Acum vreo 15 ani pusesem şi noi ochii pe Ur şi Uruk, ba chiar unii istorici găsiseră exemple de scriere cuneiformă prin nu ş' ce munţi de-ai noştri, foarte asemănătoare cu cea din Mesopotamia. Numai că Saddam a fost mai rapid şi-a ocupat toate ruinele. Nu-i nimic, amicii noştri americani vor lupta şi pentru eliberarea gliei strămoşeşti, fără s-o ştie măcar... (Ei, ce ziceţi, la acest tip de discurs nu s-au gîndit oficialii noştri! Eu aş da cîteva amenzi pe la birourile de analiză şi sinteză, era un argument mai exotic şi mai popular decît acela cu NATO.) Dar să revenim: ce nu-mi mai place la Saddam? Nu-mi place gaşca lui, anturajul, cum spunea bunica mea, temătoare să nu mă strice cine ştie ce copil de pe stradă. În cazul lui Saddam, chiar el şi-a stricat anturajul, pe Chirac şi pe Putin

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România a intrat în la Schengen. Sorin Grindeanu explică ce se va întâmpla cu transportatorii, pe calea rutieră și ferată, din 1 ianuarie 2025

Libertatea acum 2 ore
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a explicat, joi, ce se va întâmpla cu transportatorii rutieri, cu circulația trenurilor și la vamă, din 1 ianuarie 2025, atunci când România va adera pe deplin la spațiul Schengen.

Cinci militari români au fost răniţi în poligonul Goranu

Mediafax acum 31 minute
Cinci militari români au fost răniţi în poligonul Goranu din judeţul Vâlcea. Incidentul a avut loc joi. Cei cinci confecţionau dispozitive de aprindere pirotehnică cu exploziv real.

BREAKING | Elena Udrea rămâne în închisoare

Wall-Street.ro acum 50 minute
Magistrații au decis respingerea cererii de eliberare a Elenei Udrea din închisoare, ea ispășind o pedeapsă de 6 ani de închisoare. Știre în actualizare Înalta Curte de Casație și Justiție era așteptată să se pronunțe astăzi cu privire la revizuirea

Cod galben de vânt puternic şi zăpadă viscolită în mai multe zone din țară. HARTA zonelor afectate

HotNews acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi, mai multe atenţionări Cod galben de intensificări ale vântului şi zăpadă viscolită. Mai multe zone din Moldova, Dobrogea, Oltenia, Transilvania şi Muntenia sunt vizate de alerta transmisă de speci

MedLife inaugurează Spitalul Medici’s la Timişoara cu o investiţie de peste 25 milioane de euro: „Probabil, este cel mai modern spital privat din România”

News.ro acum 45 minute
MedLife, cea mai mare reţea de servicii medicale private din România, anunţă deschiderea oficială a Spitalului Medici’s, o unitate multidisciplinară ce aduce medicina privată la un nou nivel de performanţă. Cu o investiţie impresionantă de peste 25

(P) Kaizen Gaming: În prima linie a acțiunii din fotbal, prin parteneriatul recent cu UEFA Europa League și UEFA Conference League

Cancan acum 2 ore
Sponsorul oficial al UEFA Europa League și UEFA Conference League sărbătorește noul început al fotbalului european! UEFA Europa League și UEFA Conference League sunt în plină desfășurare și câteva meciuri fantastice deja au avut loc, acțiunea deveni

VIDEO În aprilie 2023, Călin Georgescu numea spațiul Schengen „temnița cea mai temătoare” și „o scenă unde toți sunt spălați pe creier”

HotNews acum 2 ore
Călin Georgescu spunea, în 2023, că România nu a intrat în Schengen „datorită oamenilor liberi din această țară”: „Pentru mine este o onoare că nu am intrat în Schengen”. „Intrarea în Schengen înseamnă să fii pe o scenă unde toți sunt spălați pe cr

ULTIMA ORĂ Decizie definitivă pentru Elena Udrea! Curtea Supremă a dat verdictul în urma cererii de eliberare în dosarul „Gala Bute”

Gazeta Sporturilor acum 37 minute
Veste proastă pentru Elena Udrea (50 de ani). Curtea Supremă a respins cererea de revizuire a condamnării în dosarul „Gala Bute”. Așadar, aceasta rămâne în închisoare în urma deciziei Instanței Supreme. minuta

Cine este câștigătorul marelui premiu la Loto 6/49. Norocosul a mai obținut în trecut inclusiv o mașină

HotNews acum 3 ore
Marele premiu pus în joc la Loto 6/49 a fost câștigat duminică, 8 decembrie, de către un bărbat de 46 de ani, din Iași, care este instalator, conform Loteriei Române. Biletul cu care Visarion-Virgil Cordunianu a reușit să câștige peste 325.000 de e

Reacțiile politicienilor români după aderarea la spațiul Schengen terestru: „Un gest de dreptate”

HotNews acum 2 ore
Mai mulți politicieni au reacționat, joi, și au salutat aderarea deplină a României la spațiul Schengen ca „un gest de dreptate” și „o decizie meritată” „România a îndeplinit condițiile tehnice de 12 ani să intre în Schengen! Votul de azi e un gest

Vremea

București
acum

joi

2°/8°
vin.

0°/5°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/4°
sâm.

0°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

2°/6°