Aflat într-un periplu est-european, lordul Robertson, secretarul general al NATO, a zăbovit şi pe primitoarele maluri ale Dîmboviţei. Intempestivul oaspete, urmînd pilda cîtorva iluştri predecesori, s-a despărţit de farmecele capitalei înainte de a fi apucat să le savureze. Ceilalţi vizitatori cu ora erau preşedinţii aleşi ai electoratului american, în crosul de semi-fond al vizitelor fulger, solul nordicei organizaţii transatlantice este primul aristocrat numit de Regina Angliei. Localnicii, republicani inebranlabili, s-au silit să-i pregătească un protocol adecvat, iar dacă la sosire nu i s-a oferit cheia de aur a urbei, de vină era conflictul dintre primarul general şi consiliul general blocat de problema: cine să i-o înmîneze. În locul cheii de aur, primăria i-a oferit musafirului şansa de a înfrunta necruţătorul caldarîm al marilor bulevarde. Programul celor şase ore includea cîteva repere definite, cărora li se adăuga durata indefinibilă a deplasării de la unul la altul. Primul reper avea să-l familiarizeze cu drumul către victoria socialismului, afluent natural al neînduplecatei Case a poporului. Deprins cu socialismul de tip laburist, lordul examina nedumerit formula autohtonă a celor două socialisme ireconciliabile. Parlamentarii celor două camere reunite, într-o aglomerare obişnuită doar la şedinţele festive, urmăreau smeriţi zisele invitatului ciulindu-şi mai puţin urechile decît căştile, martore ale redusei popularităţi de care se bucură idiomul insular printre cei prezenţi. În schimb, lordul îşi debita textul ca un
vechi meseriaş al tribunei parlamentare. Încheindu-şi discursul scris, el a ţinut să adauge şi cîteva mărturisiri cu titlu personal. Cariera lui parlamentară, le-a declarat el colegilor uimiţi de cele auzite, se întinsese pe o durată de 21 de ani dintre care 18 în opoziţie. El a elogiat misiunea civilizatoare a NATO, nepomenind în
