Circul pus în scenă de comisia Predescu nu a făcut decît să dea un final comic manevrelor de "îngropare" a Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. Protestul public, la care au participat mai mulţi oameni decît era de aşteptat, a fost parazitat de o contramanifestaţie organizată de PSD, decis să nu mai piardă spaţiul public şi avantajul moral, cum o făcuse înainte de 1996. Chiar cu riscul de a se umple de ridicol. A fost de fapt CNSAS vreodată o instituţie adevărată? Adică a respirat acel aer de autoritate caracteristic instituţiilor statului? Mai degrabă nu. Părea a fi un club de discuţii, obligat să stea cu chirie, pentru că guvernarea de dreapta de la acea vreme, anticomunistă prin vocaţie, nu s-a obosit să-i repartizeze un sediu. Atitudinea vag distrată a Serviciului Român de Informaţii în colaborarea cu CNSAS, faptul că şefii SRI, cei numiţi consecutiv de Constantinescu şi de Iliescu, au acordat uneori, cînd au avut chef, audienţe conducerii Consiliului, arată că instituţia nu a fost niciodată luată în serios. În fond, SRI ar trebui să fie mai interesat decît oricine altcineva în eliminarea suspiciunilor care i-au însoţit naşterea şi creşterea. Consiliul face parte dintr-o categorie specială de instituţii ale statului: a fost croit astfel încît să servească interesul public fără a asculta de stăpînii zilei, conducerea fiind alcătuită conform unui algoritm prin care se intenţiona crearea unui sistem de echilibru, ţinînd seama de voinţa majorităţii, dar şi de obiecţiile minorităţilor. CNSAS a fost singura instituţie de acest fel care a rezistat diferitelor modalităţi de încălecare, intervenite după schimbarea puterii din 2000 şi faptul că activitatea ei, aşa strangulată cum era, avea consecinţe în dialogul politic şi nu numai, a devenit insuportabil pentru un PSD care înghite treptat totul, de la Justiţie şi primari pînă la televiziuni pri