De oarece vreme, televiziunile României cam bat pasul pe loc. Echilibrul carnivori-ierbivori din ecosistem a fost depăşit. Resursele financiare (reclama) şi cele umane (profesioniştii) au rămas oarecum constante, în schimb televiziunile (care au nevoie de ele) s-au înmulţit. Aud că mai vin şi altele, consecinţă inexorabilă - decăderea programelor. Deocamdată, proprietarii nu par a se sinchisi, în fond nu mai e mult pînă la alegeri şi trebuie să continuăm aşa, tîrîş-grăpiş, cu nădejdea că serviciile de azi vor fi recompensate "după": iertări de datorii, reclamă direcţionată, adversari eliminaţi din competiţie etc. În plus, există şi un anume primitivism de concepţie: cu cîteva excepţii (canalele "de nişă" Acasă sau Etno, nu discut calitatea lor), toate televiziunile vor să fie generaliste, să aibă de toate, să se adreseze tuturor. Dovadă a aceluiaşi mod electoral de gîndire. Principala victimă a sărăciei şi obedienţei politice este (vă miraţi?) publicistica de televiziune. Reportajul, ancheta, documentarul lipsesc aproape cu desăvîrşire, iar puţinele rămăşite sînt evazioniste, stîngace, de-abia dacă depăşesc nivelul unei ştiri şi sînt ascunse la ore nefrecventabile. O excepţie: "Martorii" de la Prima TV, emisiune originată însă de Evenimentul zilei. Pe de altă parte, s-au înmulţit talk-show-urile, mai ieftine şi, de ce să n-o spunem, mai uşor de manipulat "la nevoie". O excepţie: emisiunea zilnică a Danei Deac, care, deşi exilată în spaţiul pensionarilor, reuşeşte să aibă şi farmec, şi relevanţă. Orele bune sînt rezervate "vedetelor" şi ce proprietar îşi asumă riscul politic de a consacra un profesionist pe postul de vedetă? Un alt format care s-a smuls întrucîtva din tiparele comodităţii este cel realizat, tot la Antena 1, de Emil Hurezeanu. România invitaţilor săi pare mai sinceră, chiar dacă găselniţa filmărilor "în mişcare" se epuizează rapid. Dialogurile