Din clipa în care doamna Grigorescu, pensionară, femeie în vîrstă şi cu frica lui Dumnezeu, a păşit pragul directorului de şcoală generală, totul avea să se lămurească. Cum şi de ce ajunsese doamna Grigorescu să poarte bandaj peste ochiul stîng era doar finalul poveştii începute în urmă cu cîteva săptămîni, într-o seară pe la 7, în complexul de magazine de la Favorit. Pentru că se apropia campionatul, cei doi prieteni de o viaţă, vecini de bloc şi colegi de bancă, veniseră cu ideea achiziţionării de fotbalişti, decupînd cu foarfeca nasturii paltoanelor care atîrnau de-a dreptul iresponsabile şi-n văzul tuturor, pe umeraşe. De fapt Gigi venise cu ideea, iar asta îl îndreptăţea să îşi aleagă, la sfîrşit de acţiune, doi jucători faimoşi din prada jumulită de amîndoi. Adam susţinea însă mai apoi că regula o instaurase Gigi de-abia după ce văzuse Nasturele. La prima vedere, nasturele nu avea pic de personalitate. Doar cînd Adam îl eliberase de palton, grăsanul îşi dovedi din plin calităţile de portar. Diform, uriaş în comparaţie cu prichindeii de cămaşă, albi şi palizi, cu patru ochii, Nasturele deveni dintr-o dată mărul discordiei dintre cei doi băieţi. Fiind cel cu ideea procurării nasturilor de la Favorit şi primul care remarcase calităţile atletice ale Nasturelui, Gigi îl revendică fără nici un pic de jenă, pe motive absolut legale. "Cum adică?", se revoltase iniţial şi plin de stupefacţie Adam. "Păi, ideea a fost a mea!" "Să fii tu sănătos cu ideile tale, nasturele este al meu, eu l-am găsit, eu îl păstrez!". Şi cu toate că Adam îi propusese să i-l închirieze pentru un meci sau două, Gigi a refuzat, începînd să pună la cale planul de răzbunare. În primul rînd a întrerupt orice canal de comunicare. Cei doi, cu toate că rămăseseră colegi de bancă, îşi împărţeau de acum banca în două, cu cretă albă, cîte o jumătate pentru fiecare. Dacă, Doamne fereşte, un mili