Lansat cu fastul care se cuvine unui non-eveniment, Big Brother va avea un succes previzibil. Non-evenimentele au întotdeauna o istorie previzibilă, tocmai fiindcă sînt creaţii artificiale a căror durată de viaţă e strict delimitată de focalizarea mediatică: ele există atît timp cît se vorbeşte despre ele. Am văzut şi eu cîteva din episoadele uneia din producţiile-clonă, cea franţuzească, de pe canalul M6; se chema Loft Story, ceea ce mi-a permis să fac, în titlul unui articol pe care l-am publicat atunci, un calambur facil: Moft Story. Am citit, apoi, o mulţime de articole în presa străină, mai ales în cea franceză, despre "fenomenul" Big Brother; pentru că non-evenimentele au şi această particularitate - declanşează reacţii în lanţ, provoacă luări de atitudine, inspiră analize savante, generează comentarii pline de miez şi de vervă. Vidul poate fi, după cum observăm, fertil. Principiul emisiunii e cunoscut: cîţiva tineri, selecţionaţi după un concurs sever, sînt închişi într-o construcţie ridicată special şi prevăzută cu tot ce trebuie - dormitoare, salon, bucătărie, grupuri sanitare, piscină (în funcţie de buget) etc. Pretutindeni sînt camere de filmat (în Loft Story - inclusiv deasupra duşurilor). Imaginile sînt transmise selectiv: o parte din ele - pe post, altele (cele "fierbinţi") pe Internet (cu plată) sau la ore mai tîrzii în noapte. Tinerilor li se taie orice legătură cu exteriorul (n-au posibilitatea - culmea! - nici măcar să se uite la televizor). Se stabilesc nişte reguli şi nişte criterii care duc la eliminarea progresivă a concurenţilor; eliminările sînt rezultatul atît al votului telespectatorilor, cît şi al opţiunilor participanţilor înşişi. Ultimii "supravieţuitori" vor primi un premiu substanţial şi vor căpăta speranţa unei cariere în lumea spectacolului (TV, cinema, modă etc.). Toată această punere în scenă, s-a spus, aminteşte în mod tulb