Ce înseamnă societate civilă? Care e forţa ei? De cine e condusă şi reprezentată? Am aruncat în eter întrebările de mai sus la o ediţie "România în direct" desfăşurată cu o zi înainte de formarea "lanţului viu" din jurul Parlamentului. După o jumătate de oră de discuţii n-am tras concluzii, dar am reuşit să fac unele constatări. Bunăoară, poate nu ştiaţi, dar există încă români, şi nu puţini, pentru care singura soluţie e încă o revoluţie. Pentru ei o manifestaţie în numele unei idei sau pentru susţinerea unei cauze n-are valoare dacă nu e însoţită măcar de gîndul unei posibile răsturnări de regim. "Românii să iasă în stradă, societatea civilă trebuie să se manifeste la fel ca în '89, să-i dăm jos pe nenorociţii şi îmbuibaţii care şi-au bătut joc de noi treisprezece ani!". Revolta lor e atît de mare încît nu mai are nici o importanţă cine organizează ieşirea în stradă sau care e scopul. Important e doar locul desfăşurării şi dacă se întîmplă să fie Parlament, Guvern ori Preşedinţie, cu atît mai bine. Poate iese de-un '89... Există apoi o categorie de indivizi pentru care astfel de acţiuni n-au nici o valoare. "Asta e poezie, dom'le, nu aşa se rezolvă lucrurile, mergem noi, ca proştii, să facem hora în jurul Parlamentului. Păi, nu vă daţi seama că rîd securiştii de noi pe toate părţile?!". Geaba încerci să aduci vorba despre solidaritate în numele unei idei, lupta pentru adevăr ori împărtăşirea unor valori comune. "Păi ce, mai sîntem la revoluţia lui Bălcescu de la 1848?! Ori în America flower-power?! Sînt alte vremuri, oameni buni, nu mai ţine nimeni cont de trei mii de zănateci cu flori în piept sau ţinîndu-se de mînă. S-a mai încercat şi-n Piaţa Revoluţiei, şi care a fost rezultatul? Un film şi trei rînduri în cartea de istorie...". Sînt şi români resemnaţi. Oameni pentru care societatea civilă a existat, a încercat şi a eşuat. "N-a fost domnul Constantines