Cu poetul Emil Brumaru. despre Iasi, Dolhasca si alte intamplari minunate"Leneveam cu ochii deschisi cand, brusc,. m-a cuprins o stare de fericire" Emil Brumaru traieste la Iasi. Acolo sufera, iubeste si scrie de multi, de foarte multi ani. E singur si e poet. Incet, fara bagare de seama, si-a transfo...
Cu poetul Emil Brumaru
despre Iasi, Dolhasca si alte intamplari minunate"Leneveam cu ochii deschisi cand, brusc,
m-a cuprins o stare de fericire" Emil Brumaru traieste la Iasi. Acolo sufera, iubeste si scrie de multi, de foarte multi ani. E singur si e poet. Incet, fara bagare de seama, si-a transformat casa intr-o camara plina de carti. Pana si patul e un cearceaf aruncat pe o stiva de carti. Nu mai are loc nici macar unde sa scrie, pentru asta folosind o simpla tablie de lemn, pe care o poarta de colo-colo prin incapere, dupa nevoi si inspiratie.
Emil Brumaru e poet in tot ce face - si cand se refugiaza in mutenie, si cand te cearta ca-i tulburi neintrebat linistea. Orice interviu cu el incepe cu un Nu categoric. "Despre ce as putea vorbi?", se intreaba usor retoric poetul si tot el da apoi raspunsul, dojenindu-se pe sine si rascolind a mirare felurite amintiri. E suficient sa pornesti reportofonul si sa notezi grabit pe genunchi. Interviul e ca si facut.
- Domnule Emil Brumaru, sunteti un poet plin de ironii si catifeluri moldave, sunteti un mare sentimental. Oricat v-ati ascunde, poezia va da de gol. Va mai amintiti cand ati inceput sa traiti in versuri?
- Pentru mine, poezia e un prelung sir de uimiri. Imi amintesc primul meu vers, scris cu naivitate pe prima pagina a manualului de geografie ("Eu, Brumaru Emil/ care sunt doar un copil/ jur pe Sfanta Cruce a mea/ sa iubesc materia"), asa cum imi amintesc ca, intrand intr-o sala de cinema non-stop, am descoperit intr-o uluiala totala ca filmul se repeta. Era perioada cand nu-m
