Cine n-a vazut filme si n-a citit carti cu si despre politisti? E o moda cu mare aderenta, ale carei proprietati magnetice sunt enigma si violenta. O lupta inegala si captivanta intre bine si rau, o cursa a nervilor si mortii, in numele a ceea ce se cheama loisir, educatie, delectare. O preferinta a majoritatii care neaga ura si violenta, militeaza pentru concordie si toleranta, condamna orice forma beligen-terorista, orice comportament ilegal, orice aritmie sociala, care frizeaza normele de drept. Asta in filme si in carti caci, in realitate e altfel. Uneori, chiar mai grav. Participarea la intronarea starii de normalitate alaturi de fortele de ordine e la fel de greu de acceptat pentru majoritatea oamenilor onesti ca si obligativitatea de a ingurgita un medicament amar care trebuie, totusi, inghitit. De cele mai multe ori, solidaritatea cu omul legii e fie de complezenta, fie o tratare lasa. Abia cand apare sangele, jertfa, duritatea, atacul mafiot, spaima, pericolul iminent si pentru cei mai multi, atunci cand un politist, bunaoara, precum nefericitul Sasa Disici, care a platit cu viata nu se stie (nici dupa doi ani) ce si cui si mai ales ce. S-au hranit puternicii puterii a 4-a cu senzatie si mister, editii de-a randul, au promis mai-marii celorlalte puteri (ca si in cazul teroristilor din Decembrie ’89, care au fost prinsi si intemnitati doar intr-o carte a mea, scoasa la TIMPOLIS!) ca se va face lumina, ca asasinii vor fi gasiti si deferiti Justitiei, dar totul a ramas o bolmojita transluciditate care taie elanuri, franeaza credibilitatea si adauga dobanda la suspiciuni atat in randul aparatorilor de lege - politisti sau jandarmi - cat si al celorlalti cetateni, inclusiv al celor din tagma asasinilor, care jubileaza si, mai sti?, pun de alte ispravi rasunatoare si mafiote ca si cea careia nu i se da de cap. Apropo de acest ultim cuvant, refuz in continuare sa d