Daniel WILDENSTEIN, Yves STAVRIDES

Negustori de arta

Traducere de Tudor Ionescu, Editura Echinox, Cluj, 2002

Negustorii de arta au aparut in a doua jumatate a secolului al XIX-lea, cind incepea sa dispara aristocratia care intretinea pictori „pe linga casa“, iar fotografia ii facea deja concurenta serioasa pictorului de portrete. Pe de alta parte, in aceeasi perioada, burghezia industriala incepuse sa se imbogateasca dincolo de limita imaginabilului si sa colectioneze tablouri vechi. Unul dintre primii negustori de arta a fost Duveen, poate cel mai cunoscut. Au luat nastere, in timp, adevarate dinastii de negustori – Wildenstein este un asemenea exemplu.

Negustori de arta este o carte scrisa „la doua miini“, aparent dictata de Wildenstein lui Stavrides, si pastreaza in stil o oralitate inacceptabila, de sueta. O parte din vina o poarta si traducatorul. Nu se poate ca un rafinat negustor de tablouri sa se exprime ca BUG Mafia sau RACLA. Nu sint posibile asemenea fraze golanesti: „Pentru un askenaz, sefarzii, pe bune, erau jegul jegurilor...“, „Bunicul cam avea meciuri cu evreii nemti“, „haios“, „clientului i se filfiia de Fragonard“ si altele. Toata cartea este scrisa astfel, toata cartea enerveaza, ca stil. Carui public ii e destinata? O fi fost scrisa pentru golanii de cartier francezi, care-s in limba dupa Boucher, cred ca Watteau e de coma si cad in fund dupa Fragonard. Amatorii de arta de la noi se exprima mai putin colorat. Cadea in sarcina traducatorului sa dea demnitate stilistica unui asemenea text, chiar cu riscul de a-l repovesti.

Ce povesteste Daniel Wildenstein? Foarte putin din ceea ce e cu adevarat interesant. Despre clientii familiei, Randolph Hearst si J.P. Morgan; ca Degas era antisemit; ca familia paraseste destul de usor Franta in al doilea razboi mondial, gratie varului unei cumnate etc.,