In contextul iminentei interventii militare din Irak, doua ar fi trasaturile definitorii ale situatiei Romaniei.
Intii, tara noastra e implicata pentru prima oara intr-o criza de securitate internationala ca membra a Organizatiei Nord-Atlantice (chiar daca inca „neratificata“), nu ca aspiranta sau partenera din afara Pactului, cum am fost pina nu demult. NATO – o alianta militara in care contributia cea mai substantiala si rolul cel mai influent il au Statele Unite ale Americii, care au si inclinat balanta, in noiembrie 2002, la Praga, in favoarea admiterii noastre.
In consecinta, deciziile politice ale guvernantilor nostri au sprijinit ferm si consecvent preparativele interventiei. Toate declaratiile Bucurestiului, ale presedintelui tarii, ale sefului executivului, ale ministrului de Externe, au fost in favoarea pozitiei americane. Alaturi de celelalte state Central-europene si baltice din „grupul Vilnius“, Romania a semnat un document de sustinere a Washington-ului. Consiliul Suprem de Aparare a tarii a acceptat solicitarea Statelor Unite de utilizare a spatiului nostru aerian si a infrastructurilor necesare operatiunilor. De asemenea, in cazul declansarii lor, vom contribui si cu personal militar, nu de interventie activa, combatanta, pentru care nu avem soldati suficient de pregatiti si de echipati, ci cu subunitati de decontaminare nucleara, chimica si biologica, de politie militara, de geniu si de asistenta medicala. Detasamente americane au sosit pe Aeroportul Kogalniceanu din zona Constantei si au inceput amplasarea de echipamente.
Situatia de acum seamana in multe privinte cu cea din primavara-vara lui 1999, cind s-a declansat „criza“ din Kosovo, urmata de interventia NATO in Iugoslavia. Ca si atunci, un regim de dictatura care incalca regulile convietuirii internationale – ieri Slobodan Milosevici, azi Saddam Hussein – se afla sub a
