In vara lui 1973 (nu ‘71, cum gresit am mentionat in episodul trecut), naratoarea se afla intr-un moment de solitudine si reculegere.

“M-am retras din haosul micilor prietenii si aventuri dezamagitoare. Caracterul meu era prea dominant si extremist si detestam cea mai mica minciuna in relatiile de prietenie si cele intime. In singuratate caracterul meu s-a ameliorat - eram prietena cu toti oamenii, dar intre noi trebuia mereu sa existe o distanta apreciabila, o perspectiva. Eram ranita si ma vindecam prin contemplarea lumii, implicandu-ma cat mai putin. Citeam texte din filozofia indiana (Bhagavad - Gita, Samkhza - Karika, Tarka - Sangraha) in traducerea, bogata in note, a exceptionalului Sergiu Al-George. Cand nu citeam, desenam pe foi mari de ambalaje tot ce mi se dadea din subconstient. Dupa exemplul desenelor halucinante ale lui Victor Brauner.”*

Intalnirile culturale de acum (filozofia indiana, desenele lui Victor Brauner) vor ramane, asa cum s-a vazut din recentul eseu publicat in 22, pasiuni de o viata.

Neasteptata invitatie a editorului suedez (un adevarat miracol in Romania comunista pentru un scriitor bine cotat, dar care nu intra in cercul privilegiatilor staff-ului de la Uniunea Scriitorilor) le va da o sansa in plus. Si filozofia indiana, si Victor Brauner vor influenta scrisul, desenul si gravura viitoare a artistei: dar nu numai ele, pentru ca deschiderea artistica a Gabrielei Melinescu si sensibilitatea ei fata de carti, autori, pictori, dans, muzica etc. este de exceptie. Ea citeste, mediteaza, deseneaza, merge la muzee, expozitii in permanenta si jurnalul ei aloca intalnirilor culturale un loc egal cu cel rezervat intamplarilor vietii. Optiunile ei sunt clare: “A pune pe primul plan cautarea, deci studiul, creatia mi se pare a fi marca unei moralitati de prima mana”.**

Dar acum, in vara lui 1973, ca totdeauna, de altfel