"Panait era în transă...Nu mă-nduram să-mi dezlipesc ochii de la el"
Încăperea în care stăm de vorbă este dominată de personalitatea lui Panait Istrati. Portretul scriitorului în ulei, portrete în creion, în cărbune, fotografii, numeroase documente, o foarte bogată corespondenţă, pe care, cu amabilitatea gazdei - doamna Margareta Panait Istrati - o pot răsfoi.
Daniel Tei: - Stimată doamnă Margareta Panait Istrati, care a fost fila de început a romanului-viaţă pe care l-aţi trăit împreună?
D-na Margareta Panait Istrati: - Prima filă!?... El a venit la noi acasă, la Brăila, şi mama i-a spus: "- Vai, ce rău o să-i pară Margaretei că nu te-a cunoscut şi ea... că nu-i acasă! - Da, cine-i Margareta? - E fata mea. - Ai o fată mare? - Da, zice mama, e studentă. - Şi unde e? - Uite, aici, în apropiere, la o prietenă..."
D.T.: - În ce an se întîmpla asta?
M.P.I.: - Era în 1929. Împreună cu prietena mea, mă pregăteam pentru un examen la fizică. El a spus: "- Păi, să-i trimitem un bilet." Trebuie să vă spun că, prin Brăila, lui îi plăcea foarte mult să se plimbe cu trăsura, mereu cu acelaşi birjar, unu' Roadevin, că, pe urmă, după un an, tot cu acel birjar ne plimbam împreună. Şi-atunci, prin acel Roadevin, mama mi-a trimis un bilet. Repede, am lăsat fizica şi-am alergat acasă. Cînd am ajuns în apropiere, ciudat, mi s-a părut că toată casa era inundată de o lumină... Am alergat pe trepte, am intrat... Înăuntru era el, Panait!...
D.T.: - Îl vedeaţi pentru prima oară!
M.P.I.: - Da... nu-l mai văzusem în viaţa mea... Despre el, la Brăila, se vorbea ca despre o legendă... Nici nu ştiam... nu eram sigură că există în realitate... Nu citisem decît "Chira...". N-am putut să schimb cu el decît cîteva cuvinte... M-a intimidat, nu ştiu ce-a fost cu mine... eu, care nu eram tocmai timidă.
