Nu mai ştiu, a fost sau nu promulgată "legea Pruteanu"? S-ar zice că nu a fost promulgată, din moment ce nu se văd semne că ar funcţiona. Sau a fost promulgată şi doar atât? Mulţi au şi prezis: va ieşi legea Pruteanu dar nu se va aplica niciodată.
Un lucru pentru mine e totuşi sigur. De unde locuiesc, de câte ori mă uit pe fereastră, văd neclintită firma cât toate zilele a supermarketului de peste drum: The Best. Este fosta noastră Alimentara care, urmând cursul istoriei, s-a americanizat. În schimb, dacă ies şi traversez Calea Moşilor, luând-o spre Foişor, dau peste La Fourmi, un bastion al francofoniei, probabil ultimul.
Şi The Best şi La Fourmi gem toată ziua de lume, cumpărătorii intră şi ies în valuri. Nu par stresaţi de inscripţionările în limbi străine, cum se temea pentru ei senatorul Pruteanu. Poate pe unii îi stresează preţurile, dar aceasta e altă problemă.
Oricum, după tot tapajul, promulgată sau nu, legea Pruteanu a fost uitată. Brusc. De parcă nu s-ar fi vorbit despre ea niciodată. Păcat de atâta zbucium, păcat de energia imensă, inutil cheltuită de iniţiatorul ei, plin de bune intenţii, n-am nicio îndoială, însă neinspirat. De ce s-o fi cramponat el, mă întreb, de inscripţiile publicitare, de firmele magazinelor, când nu de acolo ne vine, în primul rând, stricarea limbii române? Doar ştie bine aceste lucruri George Pruteanu, căci ne vorbea despre ele, cu pricepere şi har, în cronica lui de la televiziune, desfiinţată de nu ştiu cine. Se lupta pe atunci cu adevăraţii mari stricători de limbă, care nu sunt străinii, ci vorbitorii autohtoni agramaţi. Şi nu oricare dintre ei, ci aceia, deloc puţini, care dobândresc acces la mijloacele de adresare publică.
Să admitem că a-ţi spune părerea despre orice este o cucerire a erei de libertate, dar să o faci oricum, folosind anapoda cuvintele, siluind gramatica în vă
